Hot City - Cultura urbana feminina

Exista o groaza de oameni care isi urasc jobul, si simt nevoia sa vorbeasca despre asta tot timpul. Se vaicaresc incontinuu ba ca muncesc prea mult, ba ca sunt platiti prea putin, ba ca seful lor e nasol, intr-un cuvant, ca locul de munca le infuleca viata ca un dinozaur nesatul. Fiecare zi este un nou motiv de nemultumire, fie ca a fost cafeaua rece sau marirea de salariu amanata inca o data. Si, desigur, nu e tocmai o placere sa-i asculti. Parca-ti vine sa-i iei de umeri, sa-i scuturi si sa le zici: “Dar omule, da-ti odata demisia daca esti asa nefericit, ce naiba!”  

Culmea insa e ca eu nu pe astia ii gasesc cele mai enervante specimene. Nu, cel mai rau ma calca pe nervi cei care-si iubesc joburile din cale-afara, si simt nevoia ca toata lumea, sub amenintarea unor insistente agresive, sa iubeasca ce fac ei in aceeasi masura, si sa li se para cea mai interesanta inventie a lumii moderne.

Spre exemplu: de saptamani bune primesc in fiecare zi, de la un nene cu ocupatii ecologiste, mass-uri pe messenger legate de niste proteste impotriva a ceva, care au loc undeva. De mai multe ori pe zi. In general sunt insotite si de un semnal sonor. Mesajele individului ma tin la curent, cu sau fara voia mea, despre evolutia protestelor respective, despre cati oameni au participat, ce s-a obtinut, unde s-au mai mutat.  

Cand l-am atentionat cu blandete ca ar fi cazul sa o mai rareasca, mi-a raspuns cu energie: “Ia mai taci si vino si tu la protest! Toata lumea sa vina la protest!” Pas de mai spune ceva. Omul, care altminteri mi-e destul de simpatic, n-a luat nici o secunda in considerare posibilitatea ca mie –blasfemie!- sa nu-mi pese nici cat negru sub unghie de ocupatiile lui protestatare.  

Cei care isi iubesc prea mult jobul simt nevoia, ca si cei care il urasc, sa vorbeasca despre el incontinuu, dar pe deasupra sa te mai si convinga ca ocupatia lor e cea mai minunata din cate exista. Ceea ce nu ar fi asa de greu daca persoanele respective ar fi, sa spunem, vedete de cinema. Vai mie, insa, daca nu inteleg, de pilda, ca mecanismele din care sunt alcatuite ceasurile sunt opere de arta care merita admirate pana la ultima rotita! Ma voi alege cu dispretul etern si acuzatii de superficialitate din partea oamenilor care le gasesc fascinante si-si petrec fiecare zi scriind despre asta.  

Ce e trist e ca n-am curaj sa-i contrazic cu adevarat pe oamenii astia entuziasmati si sa le spun ca produsul activitatii lor ma plictiseste. Ce e si mai trist e ca eu n-am reusit niciodata sa ma manifest la fel de convingator. Ori de cate ori am incercat sa le spun altora ca ce fac Eu e cea mai interesanta inventie a lumii moderne, m-am lovit de un pufnit dispretuitor. “Bineinteles ca e...pentru tine!” De unde deduc, ca poate, pur si simplu, nu-mi iubesc munca suficient...