Hot City - Cultura urbana feminina

In general ne plangem de jobul pe care il avem. Nu neaparat fiindca nu ne convine, ci pentru ca ne impiedica sa facem lucruri mult mai placute – de la calatorii si intalniri cu prietenii, pana la cursuri de aptitudini si participarea la festivaluri. Pentru toate acestea serile, weekendurile si cele 20 de zile de vacanta anuale se dovedesc a fi insuficiente.

Fara asa ceva credem ca nu mai suntem oameni intregi, ca mintea ni se caseaza si se imprastie precum praful in Baragan. Situatie in care nu te poti astepta cu adevarat la vreo performanta din partea noastra. Iar in plus, avem nevoie de timp pentru a evolua ca persoane. Trebuie sa ne supunem unor experiente cat mai variate, altfel nu suntem altceva decat robotei. Iar ca sa ne sustinem si mai bine cauza, dam exemple din cele cateva intamplari tragice de corporatisti care nu au inteles acest adevar fundamental si au colapsat pe scaunul de birou.

Iata insa ca exista oameni care nu si-au luat concediu de ani de zile. Nu glumesc. Spun si ei ca sunt franti de oboseala si si-ar dori o pauza, dar nu am cum sa-i cred, fiindca nu fac nimic in acest sens. Daca ii intrebi unde pleaca in aceasta vara iti marturisesc ca nicaieri, fiindca nu au timp, insa anul viitor cu siguranta isi vor lua vacanta, caci nu mai pot. Si acest scenariu se intampla an dupa an.

Ceea ce ma face sa cred ca ei nu au nevoie de o pauza asemeni noua, nu simt dorinta de a se ‘deconecta’ de la ceea ce fac. Ba chiar ii sperie gandul ca raman cumva in urma, daca dispar o zi doua din domeniul lor de activitate. Ce sa mai vorbim de 2 saptamani… asta ar fi chiar o crima! Din aceasta cauza ii vezi pe plaja, atunci cand uimitor ajung acolo, butonandu-si de zor telefoanele si injurand calitatea wireless-ului. Iar daca sunt la un restaurant sa manance, nici gand sa se supere pentru lentoarea servirii, fiindca mai au cel putin vreo 50 de mailuri de trimis. Fac pariu ca nici noaptea nu se opresc. Doar atunci iti vin cele mai bune idei, nu?

Mare minune ca acesti oameni nu colapseaza asemeni noua, cei care avem nevoie macar de un weekend prelungit o data la doua luni ca sa putem  spune ca merita sa traiesti. Singura explicatie pe care o am pentru acest lucru este ca lor ocupatia pe care o au nu le suge energia, ci dimpotriva, o potenteaza. Cu cat lucreaza mai mult cu atat le vin mai multe idei, se implica in mai multe proiecte, au noi curiozitati de satisfacut. Ce mai, simt ca isi traiesc viata la cote maxime! Pe ei ii pedepsesti daca ii tii departe de tot ceea ce si-au pus in cap sa obtina. Iar egoul are aici un cuvant greu de spus, caci el ii indeamna sa nu se opreasca niciodata, stabilind nivele din ce in ce mai inalte la care sa fie satisfacut.

E adevarat ca si acesti oameni viseaza la o pauza. Dar nu una banala, precum o vacanta. Ei vor sa se pensioneze linistiti si bogati de la varste tare fragede, de pe la 40 de ani cel tarziu. Sa mearga pe o insula sa manance cocos luat direct din copac si sa nu-i doara la basca de nimic. Dar tare ma tem ca este numai o minciuna pe care si-o indruga, fiindca nu au stofa pentru stat degeaba. Este si aceasta o arta pe care trebuie sa poti sa o stapanesti.

In acest fel a nu avea nevoie de o pauza pare mai degraba un blestem si nu o binecuvantare. Le dorim sa auzim de ei in ziare numai pentru lucruri pozitive si apoi mergem sa mai bem o marguerita la mare fiindca stim ca ei se vor ocupa ca lucrurile sa mearga asa cum trebuie.