Hot City - Cultura urbana feminina

Cand ma gandesc la pretentia angajatorilor de a le spune ce anume vrei sa faci peste 5 ani ma pufneste rasul. Ce om intreg la minte crede ca ai putea sa prevezi cum vor evolua lucrurile astfel incat sa iti dai seama acum ce va fi mai bine pentru tine atunci?

Si chiar daca ai putea sa o faci tare ma indoiesc ca asta ar spune ceva bine despre tine. Pentru ca inseamna ca ai ramas inchistat intr-un model trecut iar in 5 ani poti ajunge sa fii deja ruginit, bun de dat la vechituri si imposibil de reciclat.Iar tu ca angajator nu stiu de ce ai fi atat de multumit cu o evolutie asa de putin spectaculoasa. Asta in cazul in care nu angajezi o doamna care sa iti faca in birou curatenie: ‘peste 5 ani sper sa fiu tot cu mopul in mana si sa lupt cu mai multa eficienta impotriva bacteriilor din sediul dvs. 5 ani de zile, zi de zi sa fac asta si ma simt implinita.’

Eu va spun sincer ca nu am prevazut aceasta spectaculoasa cadere a ziarelor sau criza sociala, politica si financiara prin care trecem. Dar mai departe de asta nu am prevazut nici criza de 30 de ani care le loveste pe femei tocmai in maruntaie si le face sa isi schimbe radical viata. Acum cunosc o multime de persoane care au lasat in urma o situatie relativ buna pentru a incepe totul in alta parte a lumii. De la zero. Ca sa nu mai spun de faptul ca stiu si mai multe pentru care jobul a cazut de pe primul loc intrand intr-un modul de supravietuire ca sa faca loc unor alte interese – de la familie pana la dezvoltarea spirituala.

Si degeaba citesti despre aceste lucruri in carti si articole de reviste. Pana nu ajungi in situatia respectiva poti sa visezi numai cai verzi pe pereti de genul – eu vreau sa ajung presedinte de banca si nimic altceva nu conteaza pentru mine. Nu ma intereseaza weekendurile la iarba verde si nici sa merg cu bicicleta zilnic. Vreau sa fac ceva important cu viata mea. Uite insa ca dupa 5 ani intelesul acelui ‘important’ se schimba vrei sau nu. Iti dai seama ca prea putin conteaza sa demonstrezi ceva cuiva daca tie nu iti mai spune nimic. Asa ca, indiferent ce ai spus tu in interviul de angajare si oricat de mult ai crezut in directia pe care vrei sa o apuci, faci o schimbare de 90 de grade.

De vina pentru neconcordanta intre ceea ce vrem si ceea ce credem ca vrem este si tendinta romaneasca de a aprecia numai cireasa de pe tort. Cand de fapt tortul este cel pe care il vrem. Astfel ne inghesuim toti catre corporatii si functii de conducere, credem ca pe lume exista numai 5 meserii – inginer, profesor, doctor, econimist si primar – asa ca mergem in directii care nu ne plac. Ne inchipuim ca un barman se simte neaparat neimplinit si ca esti de calitate inferioara daca te faci cosmeticiana. Doar odata cu maturitatea si experienta intelegerea lucrurilor se schimba: te apuci si il invidiezi pe Ovidiu din Vama cand iti intinde cafeaua dimineata si visezi sa faci cursuri de machiaj profesionist ca sa lucrezi pentru Opera.

Eu va spun sincer ca nu am nici cea mai vaga idee cum va fi viata mea peste 5 ani. Ce peste cinci? Hai sa fim mai modesti, nu stiu cum va fi peste un an. Si nici cum va evolua lumea inconjuratoare. Iar dorintele imi dau numai indicatii sumare: vreau echilibru, vreau viata personala, vreau cuvinte.

Voi cum stati cu previziunile?