Hot City - Cultura urbana feminina

Noi si profesia sau profesia si noi? Ne nastem ca sa devenim cineva. Suntem crescuti in spiritul asta, sau cel putin asta era tendinta in anii ‘80, cand eu eram copil.

“Ce vrei sa te faci cand vei fi mare, puisor?” era laitmotivul intalnirilor cu matusile si prietenii parintilor. Raspundeam invariabil “politista”. Aveam un spirit justitiar foarte dezvoltat, alimentat probabil de filmele chinezesti , gen “ Biciul fermecat” sau “Sora 13”. Am tinut-o asa pana l-am cunoscut pe Garcea. Locuia la doua blocuri de noi si avea un baiat in clasa cu mine. Copilul se amuza teribil pe spinarea tatalui si ne povestea tot felul de mascari in care era implicat batranul lui. Intr-o zi ne-a spus ca la o intrebare venita din partea copilului de genul “Tata, Berlin este capital Germaniei Federale sau Democrate?” omul i-ar fi raspuns degajat “Nu stiu tata, ca noi nu lucram cu nemtii”. Respectul pentru tagma militieneasca mi-a scazut proportional pe masura ce tot aflam astfel de povesti. Colegul meu nici nu banuia ca din vina lui m-am reorientat pentru o vreme spre medicina.

Mi se parea si mi se pare in continuare, ca medicina este cea mai finuta si delicata profesie. Mai putin chirurgia, la care sincer n-am ajuns nici macar cu gandul. Imi placea in schimb medicina generala. Sa stiu cate un pic din tot, daca se poate. Cu asta am ramas si peste ani, numai ca nu legat de medicina, ci legat de viata in general. Ideea este ca nici dorinta de medicina nu m-a tinut prea mult pentru ca mi-a fost imposibil sa raman lucida in fata suferintei oamenilor.

Cum posibilitatile s-au diminuat considerabil dupa eliminarea celor doua profesii, la vremea admiterii la liceu am ales economicul. Imi placea matematica si imi era oarecum frica de uman. Mare greseala…

In inertia economicului am facut in continuare ASE-ul incercand o usoara evadare prin alegerea managementului turistic. Degeaba… Pe parcursul facultatii am fost indrumati agresiv catre comert. “Comertul este viitorul” ne spuneau dascalii nostri care nu constientizau inca faptul ca un management defectuos in turism poate falimenta potentialul existent al Romaniei pe zona asta.

Dupa facultate eram asa de indoctrinata in comert, incat m-am angajat dupa primul interviu pe care l-am avut. O firma mare de birotica si legatorie de carte. Dupa un an si jumatate eram cel mai tanar manager , insa odata cu depasirea redutelor, interesul pentru “mai mult” scadea. Era si perioada schimbarilor pe plan personal, asa ca dupa 5 ani petrecuti acolo am hotarat ca e cazul sa o iau de la capat, sa vad daca imi iese din nou. Si mi-a iesit, pentru ca cel mai mult conteaza entuziasmul si motivatia cu care faci un job.

Au mai trecut apoi inca 5 ani, a mai crescut o firma, am mai ingropat un vis. Credeam ca nu se poate ca ceva in care ti-ai pus sufletul si te-ai implicat inca de la inceput, sa-ti devina la un moment dat strain, sa-ti dai seama ca ai ajuns unde doreai insa satisfactiile nu sunt pe masura efortului depus. Firma s-a vandut, echipa s-a destramat. Viata nu-i intotdeauna dreapta. Am luat iar totul de la capat si as face-o din nou fara fara rezerve, desi de fiecare data cand pleci de la un loc de munca lasi ceva in urma, ceva ce nu ai cum sa recuperezi, orice ai face.

Nu sunt convinsa ca voi fi brand manager toata viata. Daca gandesc mai deep, nici nu-mi doresc asta. Noi alegem profesia la un moment dat si ea ne alege pe noi de fiecare data. Ni se potriveste sau nu, ne place sau nu ce am ajuns, asta depinde de felul in care priveste fiecare lucrurile. Pana la urma, vorba lui Marin Preda “In viata orice ocupatie e buna, cu conditia sa nu se transforme in munca.”