Hot City - Cultura urbana feminina

Sunt 89% pentru schimbarea de job si necramponarea de locul actual de munca, daca acesta nu ma multumeste.

Nici mult discutata si disputata criza nu mi se pare un impediment in gasirea unui nou loc de munca. Dar trebuie sa recunosc ca atunci cand decid sa schimb locul in care urmeaza sa ma (re)produc in plan profesional, trebuie sa ma pregatesc anume.

Stiu din prima care e provocarea. Dupa ce cursa stresanta a gasirii unui loc de munca bun s-a incheiat, lucrurile nu se asaza imediat intr-un fagas de normalitate. O sa mai curga multa apa pe Dunare si eu o sa trec printr-o suma de mici mizerii care o sa ma hartuiasca psihic.

La orice job nou, doi angajati se gasesc sa semene grozav intre ei. Ca si cum asta nu era chiar destul, ei sunt buni prieteni si impart aproximativ aceeasi incinta, incat sa nu-i pot deosebi folosindu-ma de instrumente ajutatoare din context. Multa vreme nu o sa le tin minte numele si nu o sa-i pot deosebi. Taman cand o sa mi se para ca am reusit, o sa le zic relaxat taman pe dos.

Toaleta este desigur pusa intr-un loc dosit, in cel mai dosit loc din cladirea in care lucrez. Desi o sa incerc sa o gasesc singura, o sa descopar ca acest lucru nu este posibil. O sa fiu obligata sa intreb si, in felul asta simplu, toata lumea o sa stie ca am o problema cu vintrele sau cu basica udului chiar atunci, in momentul ala.

In ziua respectiva o sa am, ca niciodata, niste gaze grozave. Ca sa pot tine situatia sub control, o sa ma contorsionez in fel si chip, determinandu-i pe ceilalti sa inteleaga ca au de-a face cu o colega noua destul de ciudata. Una care face niste grimase oribile cand se concentreaza sa munceasca. Saraca, ce traume mai au si oamenii.

La ora pranzului, stomacul o sa faca zgomote grozave, cerandu-si drepturile. Pentru ca sunt primele zile de job, inca nu m-am organizat cu mancarea, astept inca sa vad care-i bunul mers al lucrurilor in birou. Cand stomacul face cele mai penibile zgomote, sunt chemata la sef in birou, la un tete a tete. Stomacul se smiorcaie si muge ca un nebun.

In a treia zi, cand incep sa se mai lege unele discutii, o sa fiu obligata de catre colegi sa-mi fac publica pozitia fata de animale, ca sa incepem sa ne imprietenim. Dupa o scurta sesiune de gandire, aleg sa-mi dau arama pe fata. Spun ca nu ma omor nici dupa caini, nici dupa pisici. Adica imi plac dar nu in casa unui om. In urmatoarele 5 minute aflu ca cele doua colege noi care m-au intrebat inocent au impreuna 7 pisici iar seful isi adora cainii, pe care ii ia cu el peste tot.

Am gasit in sfarsit baia si am reusit sa merg la ea dar m-am grabit. Asa ca, dornica sa ma reintorc la birou, unde sa arat ce angajat bun sunt eu, o sa-mi ramana fusta prinsa in strampi si o sa umblu asa o vreme. Cat de lunga vreme o sa fiu penibila rau depinde de curajul noilor mei colegi si, pana la urma, de sadismul lor.