Hot City - Cultura urbana feminina

Eram o tanara speranta la primul interviu pentru un job din viata mea. Si incercam sa nu par prea nervoasa si lovita de sindromul Tourette in timp ce raspundeam la intrebarile viitorului patron. Da, pot sa vin doar atatea ore, pentru ca sunt studenta la zi. Studiez cutare, as vrea salariul cutare.

“Auzi”, zice patronul. “Dar tu ai o viata sexuala stabila?” “Ha?” zic eu, holband ochii. “Pai e foarte important”, ma lamureste patronul. “Fata care avea postul tau inainte se certa toata ziua cu prietenul ei, plangea si era cam isterica. Mi se pare foarte important ca angajatii mei sa aiba o viata personala echilibrata”.

De mirat m-am mirat atunci nu numai ca sefului i se parea ceva normal sa se preocupe de frecventa si calitatea vietii mele sexuale si sa faca din asta un criteriu la angajare, ci si ca angajata precedenta n-avusese nici o problema sa-si tina patronul la curent cu viata ei amoroasa si depresiile cauzate de ea.

Nu mi s-a mai intamplat de atunci un interviu de angajare atat de interesant, dar ma mira in continuare cu cata usurinta se petrec la locurile de munca marturisiri personale de tot felul. In cele nici doua luni pe care le-am petrecut la primul meu job, reusisem sa aflu (fara sa intreb) tot felul de lucruri pe care in mod normal le povestesti doar ginecologului, si, ce e mai rau, simteam mereu deasupra capului, ca o palarie prea mare pentru mine, presiunea de a ma destainui si eu intr-un mod similar.

E ca si cum oamenii respectivi ar fi inconjurati in viata lor de dinafara jobului numai de prieteni complet neintelegatori, care se prefac ca se uita pe geam, fluiera sau scuipa seminte sa te determine sa intelegi ca nu-i intereseaza ori de cate ori tu vrei sa le spui ce ai pe suflet. Sau ca si cum nu ar avea prieteni deloc. Si atunci abia asteapta sa ajunga la serviciu ca sa se usureze, in sfarsit, de toate necazurile, in special de cele mai picante dintre ele.

Ce-i drept, la serviciu si cu oamenii de acolo iti petreci cea mai mare parte din zi, mult mai mult decat mai poti petrece cu restul anturajului tau. Si e normal sa incerci sa legi cu ei o relatie cat mai buna. Ba chiar sa te imprietenesti cu ei, la o adica, sa va faceti timpul petrecut impreuna cat mai placut.

Doar ca ritmul socializarii depaseste tot ce vazusem eu in scurta mea viata pre-campul muncii. Era ca si cum as fi cunoscut un barbat care m-ar fi batut la cap sa fac sex de la prima intalnire, cand eu, fata cuminte, eram obisnuita sa treaca luni de zile pana la momentul asta. Cum se face ca, odata ce-ati devenit colegi de serviciu, tu si X va transformati imediat, din necunoscuti, in oameni care pot discuta orice? Serios, nici n-am retinut cum te cheama inca, X, nu-mi povesti ca ai probleme de erectie.

O fi sau n-o fi bine sa fii slobod la limba la serviciu?