Hot City - Cultura urbana feminina

Ne salutam cu un ton egal, calm care mimeaza placerea, spunem ca ne pasa de ceea ce se intampla in jur, purtam haine pe care le vedem in reviste la categoria ‘asa da la job’, spunem fraze mari despre viziuni si promitem tot ce ne sta in putinta. Ce este asta, va intreb, business etiquette sau formalism? Cu alte cuvinte niste minciuni care le folosim pentru ca stim ca dau bine sau sunt comportamente pe care le abordam fiindca ne pasa?

Sa zicem ca totul este un formalism. Sa spunem ca s-a invatat la facultate ca eu, si anume clientul, as fi pe primul loc. Si atunci ei se poarta fata de mine cu multa grija si imi raspund cu voci mieroase in care simt minciuna de la o posta. Pentru ca lor nu le pasa cu adevarat decat sa se imbogateasca (ceea ce in sine ar fi un sentiment de laudat ca altfel nu ar fi acolo sa ma momeasca pe mine cu ceva si prin asta sa ma faca sa imi pun problema daca il vreau sau nu si astfel sa imi umple viata cu tot felul de lucruri).

Si aici vine legatura: deci vor sa se imbogateasca si la un moment dat au observat ca eu, consumatorul, am devenit pretentioasa si ma uit la tot felul de aspecte stranse sub minunata palarie de experienta cu brandul – adica de la cum imi raspund la telefon (daca au vreunul) pana la amprenta pe care si-o pun in mediul in care traiesc prin umbrelutele ce ma apara de soare la terase. Si-au dat seama ca scot mult mai usor bani din buzunar daca ma simt multumita la acest capitol. Asa ca atrasi de bani s-au autoeducat fortat. Exista carti intregi in care se vorbeste numai despre cum sa ma trateze ca sa ma simt bine, de la tonul vocii pana la cuvinte care nu ar trebui spuse niciodata. Ba chiar incearca sa capete abilitati paranormale de iubit care imi ghiceste dorintele chiar inainte de a mi le fi formulat mie insami.

Cu alte cuvinte chiar daca acum este un formalism care iti strepezeste dintii la un moment dat a fost cineva care a gandit toate aceste lucruri, care a observat ce merge mai bine, si care apoi s-a chinuit sa le implementeze. Este evident ca la anumite nivele sa nu fie o pornire naturala ci un comportament invatat (si cel mai adesea prost invatat pentru ca de, el nu prea se imbogateste de pe urma pastrarii unei etichete). Nimic extraordinar in formalism, e modalitatea noastra de a repeta actiuni fara a reinventa permanent roata, adica modul in care putem fi si noi eficienti. Si eu una ma bucur ca ei au observat ca fac mai multi bani daca ma trateaza cu respect. Ce as fi facut daca ar fi observat ca le e mai bine daca imi dau una in cap?

Desigur, relatiile de business nu sunt vazute ca o spoiala dincolo de care e leopardul numai la nivelul relatiilor cu clientii, ci la orice nivel. In relatia cu seful pe care trebuie sa il crezi destept no matter what, in relatia cu colegii pe care nu ai voie sa ii injuri oricat de mult ti-ar veni, in relatiile de parteneriat pe care ai vrea de fapt sa le transformi in unele de achizitie. Si cu toate astea in jur vezi in jur numai zambete si pupaturi de zici ca esti in rai unde nimeni nu se calca cu altcineva pe bomgbeu.

Ok, sunt de acord, exista multa ipocrizie la mijloc, adica tocmai contrariul bunei cresteri. Iar aceasta ipocrizie este posibila mai ales pentru ca te poti ascunde dupa niste reguli de suprafata, dupa un formalism. Eu cred insa ca aceasta spoiala sare repede in ochi si este taxata, asa ca pana la urma iti va intra in sange. Voi credeti ca e posibil cu adevarat sa adopti o eticheta numai in mod formal iar in spate sa faci tot felul de ghidusii fara ca nimeni sa bage de seama?