Hot City - Cultura urbana feminina

Nu stiu daca exista vreo poveste, vreun banc din care se trage atitudinea de tip “Da Doamne sa nu gasesc” atunci cand cauti ceva, expresie pe care o stiu din copilarie, dar personal o asociez cu mersul la dentist. Desi stiu ca e spre binele meu, de fiecare data imi doresc, din adancul inimii, ca dentistul sa fie plecat cu alte treburi si sa nu-l gasesc acolo.

Ar putea sa fie bolnav, sa fi dat faliment, sa-i fi pierit cabinetul strivit de meteoriti de cand nu l-am mai vizitat. Se pot intampla atatea lucruri. E foarte important ca vina pentru ratarea programarii sa apartina unor forte exterioare, altfel nu mi-as ierta nepasarea fata de proprii dinti.

Se intelege ca vizita la dentist nu e tocmai o bucurie. Am impresia insa ca unii dintre noi avem o abordare similara si fata de lucrurile pe care ni le dorim, si care credem noi ca ne-ar face fericiti, in special in chestiuni profesionale. Adica: Da, Doamne, sa mi se puna niste bete in roate din afara, ca sa nu fiu nevoit sa mi le pun singur.

Cunosc oameni care imi vorbesc, de ani de zile, despre ce-si doresc sa faca in viata. De exemplu, visul cuiva e sa lucreze intr-o agentie de publicitate. De-a lungul timpului in care a avut acest vis, a depus exact zero CV-uri la agentii de publicitate si s-a implicat in zero activitati legate de publicitate.

Altii imi plang pe umar dupa burse in strainatate pentru care nu s-au inscris, dupa proiecte pe care nu le-au inceput, dupa idei care ar fi extraordinare daca ar fi vreodata puse in aplicare. Toate astea le-ar fi schimbat viata in bine in mod radical, ce pacat ca nu vor reusi niciodata. Fiindca reusesc mereu numai altii, pe care soarta nu-i saboteaza la fel de mult.

Ori de cate ori vorbesc cu ei, ma mira dorinta lor de a fi descurajati. “Nu gresesc ca nu fac nimic, nu? Daca as face asta, s-ar ivi cu siguranta o mie de obstacole, nu?” “Nu”, zic eu. “E absolut realizabil”. Si vad cum li se deseneaza pe fata dezamagirea. Ba chiar se supara daca le sugerez de unde s-ar putea apuca de treaba.

Concluzia pripita ar fi ca in asemenea cazuri e vorba de o frica exagerata de esec. Eu zic ca e, exact de-a-ndoaselea, o frica de reusita. Oamenii astia nu se tem ca pornind la drum spre ceea ce vor or sa fie impiedicati din toate partile. Ba din contra, ca n-o sa apara nimeni sa-i impiedice, exact asa cum dentistul meu e intotdeauna acolo unde ar trebui sa fie. Si ca n-or sa stie ce sa faca mai departe, odata ce-au obtinut ce credeau ei ca-si doresc. Asa ca se asigura ca nu ajung unde trebuie stand pe loc. Eterna asteptare li se pare mai placuta.

Dar daca nu pica meteoriti, daca universul nu conspira sa iti puna piedica, singura solutie sa nu ajungi la destinatie e sa faci singur cale intoarsa. Si totusi, de ce te-ai intoarce, daca la destinatie nu te asteapta vreun dentist? Voi plecati vreodata la drum gandind “Da, Doamne, sa nu gasesc”?