Am lucrat demult putina vreme intr-un loc unde scriam despre chestiuni verzi si datatoare de speranta intru salvarea planetei. Nu pentru ca as fi iubit planeta din cale-afara, ci pentru ca aveam nevoie de un job. Iar dupa ce am plecat de acolo, m-am intors, credeam eu, la a fi complet indiferenta daca planeta se salveaza sau situatia pentru urmasii urmasilor mei va fi cam albastra.
Doar ca de atunci, am constatat ca pana in ziua de azi imi mai dau singura cuvantul in situatii in care e vorba de soarta planetei sau ofer diverse sfaturi necerute oamenilor despre cum sa traiasca mai bio si ecologist. Indiferenta mea s-a dus pe copca definitiv.
“Nu, nu”, intervin eu, cand cineva lauda rosiile “naturale” cumparate din piata de la tarani. “ De fapt, produsele vandute in piata de tarani sunt de multe ori mai toxice decat cele importate, ba chiar, la o inspectie in piata X, s-a gasit pe niste rosii asa-zis naturale de Y ori concentratia de pesticide admisa!” (stiam candva concentratia exacta). Ia uite, ce eco freak ne-am facut, mi-au zis interlocutorii mei.
In ultima vreme insa mi se reproseaza mai mult ca m-am transformat intr-o pitipoanca -de exemplu, am invatat sa merg pe tocuri- de cand lucrez la un site pentru femei. Aceasta acuzatie nefondata (e nefondata, da?) ma face totusi sa ma intreb daca un loc de munca te-ar putea transforma cu adevarat, fara sa-ti dai seama, intr-o pitipoanca. Sau in orice altceva care nu-ti sta in fire. Asa, ca si cum ai fi o bucata de plastilina care nu stie ca e o bucata de plastilina.
Nu ma gandesc la schimbari radicale, ca in cazul unei cunostinte de-ale mele care a devenit alcoolic pentru ca tovarasii de munca il invitau la o bere-doua in fiecare zi dupa serviciu. Sau la ceva pe care il simti pana in adancul fiintei tale, ca in cazurile in care nimeresti intr-o corporatie malefica ce te stoarce de vlaga si pe care o blestemi in fiecare zi.
Dar poate ca jobul se infiltreaza in personalitatea ta si in moduri mai subtile. Eu, de pilda, am devenit oarecum rupta de realitatea oamenilor care nu exista online. Cum pot trai fara blog, fara cont pe facebook, fara sa fi auzit de onlinerul cutare? Am inceput sa ma uit la ei ca la o specie de anormali, desi, fara indoiala, cei din specia mea sunt mai putini. In plus, ma trezesc tot mai des vorbind chiar si cu prietenii de parca as promova ceva sau le spun numai povesti care ar incapea in texte de fix o pagina.
Da, cred ca in felul cum vorbesti se vad cel mai mult schimbarile astea mici. Cel putin acolo le observ eu la altii. Ok, si poate faptul ca mie mi-a crescut interesul pentru pantofii cu toc in mo0d subit nu e tocmai lipsit de legatura cu locul de munca. Cu siguranta nu numai tu il alegi pe job in functie de personalitate, dar si el are o personalitate care se lipeste putin peste a ta. Insa e in regula atata timp cat nu devenim alcoolici. Sau pitipoance. Nu?
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...
Unghii cu probleme. Tipuri
Hello! , , , ,
Oda barbatului in rac
.......superb,acum inteleg multe,nu stiu daca rezist,oricum fericita ca si cu...