Hot City - Cultura urbana feminina

Timp de cativa ani mi s-a parut ca am descoperit cheia succesului: sa fiu amabila mereu si incerc sa preiau si sa rezolv cat mai multe solicitari. Asa credeam eu ca o sa mi se ridice statuie si o sa fiu considerata cea mai eficienta.

Am fost ferm convinsa ca recunoasterea profesionala este strans legata de cat de multe lucruri reusim sa facem la locul de munca. Ziceam eu ca daca muncesc tare de tot si rezolv cat mai multe probleme si proiecte intr-un timp cat mai scurt, acolo trebuie ca sta masura eficientei mele profesionale.

E adevarat ca aveam eu niste frustrari rezultate dintr-o cantitate enorma de munca pe care mi-o asumam, dar ma gandeam ca asa trebuie, ce sa fac, asta e. Pana la un moment dat cand tot firma unde lucram, probabil fara sa-si dea seama ce face, m-a trimis la un curs de time management, adica ceva destul de simplu, business basics.

Ei, si acolo, timp de doua zile, am invatat de fapt un singur lucru care s-a dovedit apoi a fi absolut nepretuit. Am invatat sa spun NU. Culmea e ca noua descoperire nu m-a ajutat apoi numai profesional, ci in absolut toate domeniile din viata mea.

Am inteles brusc ca marea arta nu sta in a-ti asuma cat mai multe proiecte de care nu ai cum obiectiv vorbind sa te ocupi 100%, cu tot ce ar trebui. Ci in a intelege care sunt cele mai importante si a le trata pe acestea cu toata atentia si implicarea necesara. Iar pe celelalte, care nu sunt atat de importante sau pot sa mai astepte, trebuie sa le refuzi ferm si cu argumente putine, ca sa nu fii catalogata despre cine se scuza se acuza.

Recunosc ca la inceput mi-a fost destul de greu sa imi refuz sefii si colegii. Imi era rusine sa spun ca nu pot sa fac lucrul ala sau celalalt, cand imi cereau. Mai ales ca unele cerinte erau simple si mi-era frica de ce feedback voi primi cand voi refuza sa fac ceva simplu, pe motiv ca trebuie sa ma concentrez pe un alt proiect mai important si mai urgent.

Dar nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit ca nimeni nu a reactionat prost la refuzul meu civilizat de a prelua anumite joburi. S-a dovedit ca au inteles punctul meu de vedere, iar joburile pe care doreau sa mi le dea au fost alocate altor persoane care le-au rezolvat la fel de bine, sau au fost amanate pana cand am putut sa ma ocup de ele.

Bineinteles ca si acest “NU” trebuie spus intr-un mod ferm dar civilizat, insotit de un argument pertinent legat de incarcarea pe care o avem in prezent. Daca este loc, putem explica si cat timp credem ca ar fi necesar pentru noua solicitare, si cum ar afecta aceasta dezvoltarea proiectelor la care lucram acum.

Cert e ca sefii au fost si ei probabil la cursul cu pricina, asa ca sunt deschisi la a accepta un “NU” bine argumentat. Iar noi putem sa fim mult mai eficiente si sa livram rezultate de mai buna calitate, fara sa ne plesneasca mintea de atata efort.

Asa ca, la cat mai multe “nu” cu motive intemeiate!