Hot City - Cultura urbana feminina

Criza aceasta are un efect tare neplacut. Trecand peste lucrurile evidente, ca multi oameni raman fara resurse financiare si viata ni se ingusteaza si mai tare, mai este spaima care te paralizeaza. Spaima ca ti-a trecut vremea si nu o sa te mai pui pe picioare vreodata.

Este usor sa stai pe margine si sa te uiti spunand un pic superior si cu rautate “nici nu e de mirare ca nu mai reuseste sa se angajeze nicaieri. De ani de zile sta si freaca menta luand bani Dumnezeu stie de ce.” Dar in momentul cand cunosti oamenii cu pricina, cand iti dai seama ca nu sunt atat de incapabili incat sa nu merite o viata decenta, iti trece un fior pe sira spinarii. Fiidca nu se stie cand este posibil sa ti se intample si tie ceva similar.

Si nu ma indoiesc ca e posibil sa fi fost un pic de delasare. Dar cine nu trece prin asa ceva? Mai ales cand in mod constant efortul iti este rasplatit dupa cum doresti. E de la sine inteles sa consideri ca ceea ce faci e bine. Si suficient de important pentru ceilalti.

Iar in plus, se stie, gandirea optimista si increderea de sine genereaza si in ceilalti o atitudine similara. Asa ca plusezi. Ca sa iti cresti valoarea. Pana la urma banii pe care ii castigi sunt negociabili. De tine. De catre piata. Nu exista o valoare fixa. Si atunci de ce sa nu plusezi?

Nu vorbim, prin urmare, de greseli majore. Insa acum, in criza, acesti oameni sunt pedepsiti aspru. Si nu par sa mai poata sa se puna pe picioare. Au deja ani de experienta in spate. Aproape nimeni nu i-ar acccepta pe post de incepatori. Esecul miroase urat. Te gandesti ca cine stie ce trebuie sa fi facut de a ajuns intr-o asemenea situatie. Iar in plus, este foarte greu sa te adaptezi cu mai putin. Odata ce ai avut o pozitie de management sau propria companie pare credibil ca nu o sa fii cel mai maleabil angajat. Posibilele frustrari pot naste neincredere unui angajator nou.

Sa te duci foarte jos nu se poate, prin urmare. Oricat ai spune tu ca esti de acord cu asta. Daca vrei sa mergi pe aceeasi pozitie piata nu ofera oportunitati. Iar daca in lunga perioada cat ai activat pe o piata ai lasat si cativa colaboratori nemultumiti (oare cui nu i se intampla asta?) este cu atat mai greu.

Cat de rau au gresit oare acesti oameni care s-au trezit cu o mare usa in nas pe la mijlocul carierei? Si de unde stim ca nu facem si noi, chiar acum, tocmai aceleasi greseli? Nu ne ramane decat sa speram ca se vor pune iar pe picioare. Ca sa ne demonstreze ca se poate. Si sa nu ne mai sperie atat de tare.