Hot City - Cultura urbana feminina

Oricat de mult ai incerca s-o lungesti cu scolile si copilaritul, vine o zi pentru orice om cand trebuie sa se apuce de munca. Dar tranzitia de la viata de student la cea de angajat full-time nu e chiar cel mai usor lucru, fie ca o faci brusc sau treptat, combinand cele doua activitati. Eu una am avut parte de numeroase revelatii. De exemplu:

Trebuie sa inveti sa socializezi mult mai repede decat erai, poate, obisnuit. La facultate nu e nici o problema sa iti ia un semestru intreg pana reusesti o conversatie interesanta cu cineva. La serviciu, insa, capacitatea de a discuta lejer la cafeaua de dimineata devine esentiala pentru bunul mers al carierei tale, pentru ca iti vei petrece cu oamenii respectivi mai mult de 8 ore din 24 si, speri tu, vei ramane angajat acolo destula vreme.  

Primul meu job a fost traumatizant in aceasta privinta: in prima saptamana, patronul ma intreba cam din ora in ora daca m-am imprietenit cu colegii, daca ies la bere cu ei, daca le-am povestit viata mea si in general daca vreau sa devin membru in familia firmei, ca de nu, o sa fie rau de mine. Probabil insa ca mai des se manifesta reversul medaliei, in companii mari unde te trezesti izolat si ignorat la un birou si duci, in fiecare zi, dorul biletelelor schimbate cu colega de banca in timpul cursurilor.

Primele saptamani de lucru vor fi cele mai costisitoare. Nu ai primit inca primul salariu, esti departe multe ore pe zi de bucataria unde gateai sau iti gatea mama, esti departe si de cantina studenteasca unde luai o masa completa (cu aspect dubios, ce-i drept) la un pret de nimic. Totusi, trebuie sa mananci ceva! Pana te lamuresti cum si de unde te poti alimenta cat mai consistent cu cat mai putini bani, vei cheltui haotic si-ti va fi in permanenta foarte foame. Cel putin mie asa mi s-a intamplat, si chiar dupa ce m-am obisnuit, tot n-am incetat sa duc dorul pranzurilor calde care se servesc in farfurii de portelan si nu in caserole de plastic.

Trebuie sa-ti dezvolti capacitatea de a descifra hartoage. Ai de semnat contractul de nu stiu ce si anexele 1, 2, 3, 4 si 4 bis la contract, dar sa le si intelegi, pentru ca pe mine mama m-a invatat sa nu semnez ca primarul. Trebuie te dovedesti un cetatean responsabil si sa completezi formularul de habar n-am, sa iti faci o asigurare obligatorie pentru cine stie ce, sa scrii, o data pe an, o declaratie de un anumit fel care trebuie depusa nu stiu unde pentru a ti se retine impozitul nu stiu cum. Impozit? Ce-i aia? Unde sa ma duc? Oameni buni, de ce ma chinuiti?

Timpul liber devine social inacceptabil. Nu numai ca ai mai putin, ceea ce e cu siguranta adevarat, dar intre oameni seriosi, din campul muncii, nu mai e sanatos sa-l pomenesti decat in fraze precum “N-am mai avut timp liber de 1457 virgula perioada sase ani”. Printre adulti, e inadmisibil sa pari vreodata altfel decat frant de oboseala si agitat pe chestiuni de serviciu, inconjurat de trei telefoane care suna. Amicii mei care lucreaza o iau ca pe o ofensa personala daca indraznesc sa mentionez, de exemplu, ca am dormit 8 ore intr-o noapte.

In fine, locul de munca te modeleaza dupa chipul si asemanarea lui in feluri mai mult sau mai putin subtile. Cand ai o meserie care implica scrisul, e cu atat mai adevarat: poate tu nu iti dai seama ca te-ai obisnuit sa imprumuti din vocabularul specific jobului, dar altii vor observa cu siguranta. E valabil insa, cred, si pentru alte ocupatii. Mai ales ca s-ar putea ca munca ta si intamplarile de la birou sa-ti devina subiectul de conversatie nr 1. Vrei, nu vrei, devii o reclama ambulanta pentru ceea ce lucrezi.