Hot City - Cultura urbana feminina

Toata lumea vrea sa fie foarte sef. Ce o fi in neregula cu mine de eu nu vreau? Oare am un defect congenital, ca un fel de deget lipsa, doar ca e vorba de personalitatea mea si nu de vreo bucata de corp?

Eu nu vreau sa fiu sef din mai multe motive. Nu vad de ce sa ma inham sa conduc eu colective de oameni care vor, fiecare dintre ei, lucruri neprietenoase. Ori sa fie sef in locul meu, ceea ce duce la multa energie negativa care s-ar revarsa valuri asupra mea. Sau nazuiesc fierbinte sa aiba propria afacere si de firma nu le pasa decat cu deasuprica. E ca si cum ai incerca sa faci surf pe un vulcan. Asta unu la mana.

Nu vreau sa fiu sef si pentru ca in principiu ajungi sef, in orice domeniu, pentru ca ai dovedit, intr-o pozitie inferioara, ca esti bun la chestia aia cu pricina. Sefii de vanzari au dovedit ca sunt abili vanzatori. Sefii de departament de resurse umane au dovedit ca sunt buni in munca ce o au de intretinut cu angajatii. Iar lucratorii de banca de la ghiseu au fost asa de placuti in munca cu publicul, incat au fost avansati si acum au un birou mare, in care nu primesc niciun client.

Toti sefii astia nu mai apuca sa mai faca vreodata chestia aia care le placea si le iesea bine. Ei sunt ocupati acum cu rapoarte, tabele, telefoane de la centru, alinierea de politici globale intre tari, motivarea angajatilor, mustruluirea lor, sedinte cu alti sefi si scolarizari. Sunt un fel de politisti ai angajatilor din subordine, dar trasi ei insisi la raspundere de alti sefi mai mari.

In plus, sefii stau de obicei singuri in birou si nu mai sunt invitati niciodata sa participe la momentele placute si spontane care se intampla in orice birou. Ei sunt marginalizati si devin din oi albe partenere de joaca, lupi rai si vesnic nesatui. Cand vin la zilele de nastere sarbatorite cu pateuri si suc galben prin birou, toata lumea tace si zambeste amabil. De ce as vrea sa fiu sef?

E drept ca un sef are mai multi bani si o masina si abonament la sala si gradinita asigurata pentru copil. Este chemat la restaurante firoscoase si primeste invitatii la tot felul de receptii smechere de prin oras. Are cel mai tare telefon mobil si cel mai subtire laptop. In timpurile bune este chemat la lansari de produs in locuri excentrice, in Sardinia.

Dar tot el are si ore mai multe de petrecut obligatoriu peste program in institutia care l-a crescut. Lucru care nu prea il mai lasa sa ajunga la sala unde are abonament moca. Petrece mult timp la job fie din gratitudine fata de oportunitatile care i s-au deschis de catre firma, fie ca este coplesit de treaba.

Multe din weekenduri sunt alocate unor stupide activitati dedicate tot jobului. Ca trebuie sa mearga sa verifice ce munca fac angajatii care au proiecte in weekend sau trebuie sa inchida magazinul dupa ei, sau coaforul, sau sa mearga in teambuilding sau la scolarizare, tot un drac e. Nu mai e stapan pe timpul lui. Pai si atunci de ce sa vreau eu sa fiu sef?

Un sef trebuie sa cheltuiasca mult din salariul mare pe care il are ca sa tina pasul cu pantofii si costumele altor sefi. Sa se duca la o frizerie cu renume bun, ca sa o poata numi in caz ca este intrebat de un coleg. Are o frizerie status, o cofetarie status, are pana si o gogoserie status. Daca mai are cumva chef sa manance vreodata o gogoasa.

Cam asa vad eu ideea de sef. Si nu prea ma tenteaza. Eu vreau libertatea de a ramane un biet angajat. O fi ceva in neregula cu mine? Oare in loc sa-mi lipseasca un deget, am unul in plus?