Hot City - Cultura urbana feminina

Pe la terminarea facultatii visam sa citesc foarte mult. Si sa imi urmez hobiurile care numai simple nu erau, implicand studii serioase in domeniul muzicii simfonice si istoriei. Cat de mici, pricajiti si aberanti mi se pareau cei care se dadeau de patima mortii pentru o tampenie. Iar la capitolul tampenie as fi inclus orice, chiar si pe cei care se dau cu bugetul de toti peretii media ca sa ajunga mai presedinti de tara decat altii.

Drept pentru care, chiar si minimul necesar pentru a-mi pastra un job pentru mine era prea mult. Fiindca desi acest adevar este oribil, minimul cu pricina nu este niciodata atat de mic. Pe cat ne-am dori, sau am spera. Nu este niciodata suficient sa fii prezent. Si sa vorbesti cu cei din birou care stau mai aproape de tine. Desi si asta mananca o gramada de timp. Cam la 5 ore asa. Si cate lucruri interesante ai fi putut sa faci in aceste 5 ore! Ce de idei si oameni noi ai fi putut sa urmaresti. Asta numai daca viata ar fi fost dreapta.

Ce ai facut intre 20 si 30 de ani, ca sa luam asa, niste date generice, nu este foarte clar. Daca nu ai avut noroc ai schimbat o multime de joburi pe care le-ai parasit injurand. Nu te-au inteles nici ei pe tine si nici tu pe ei. Dar tot ai strans niste bani de cizme si ai fost pe litoral in Bulgaria.

Dar daca ai avut noroc te-a lovit vreo pasiune din care sa poti scoate niste bani. Si atunci ai lucrat fara sa te mai uiti la timp. Trezindu-te asa, pe la 12 noaptea, ca cine stie ce idee extraordinara ti-a venit. Si ai lucrat la ea pana dimineata. Si a doua zi. Si tot asa, vreo luna. Ca la sfarsit sa te uiti extrem de mandra la rezultatul tau. Sa sa te mangai in oglinda gigea – gigea. Tu pe tine insati, pentru ca ceilalti nu vad decat un mizilic. Ceva ce nu merita efortul nici macar sa fie privit. Eheheiiii, ei daca ar fi avut chef si interes, apoi faceau… iar aici urmeaza tot felul de fantasme exact cum vezi in filme.

Pana la urma, cu pasiune sau fara, cam tot acolo ajungi. Adica sa consumi o multime de timp pe rezultate la care ceilalti se uita cu dispret. In timp ce ai putea sa te ocupi numai de sufletul tau si sa te doara la basca de uitaturile celorlalti. Si partea cea mai proasta este ca nici macar nu te mai prinzi ce ti se intampla. Si tot efortul cu pricina ti se pare normal. La fel ca si bucuriile imense in fata unor lucruri marunte: ca ai tinut minte toate medicamentele sosite noi in farmacie, ca de data asta ai dat la contabilitate calculul corect, ca ai reusit sa publici un text fara greseli de ortigrafie, ca e criza si inca nu te-a dat afara desi Maricica a zburat… Umilinta se invata greu. Si se oblojeste cu lozinci ‘cei din urma vor fi cei dintai’.

Trebuie numai sa vina cineva din afara si sa se uite la tine cu ochi critic si neexperimentat: mai dar ce te-ai mai stricat!