Arta de a nu spune nimic

Autor: marie jeanne

­Sunt peste tot in jurul nostru, dar mai ales acolo unde ii putem vedea foarte bine. Pentru ca artistii vorbitului fara a spune nimic nu sunt prieteni cu anonimatul. In anonimat nu ai nevoie de o astfel de calitate si nici nu iti trece prin cap sa o cultivi. ­

­Pe de alta parte, daca o ai innascuta, anonimatul te scuipa afara ca pe un organism strain, spre importanta si glorie, acolo unde iti este locul. Am crezut multa vreme ca oamenii care vorbesc fara a spune nimic sunt doar politicienii. Pentru ca doar pe ei ii vedeam. Cand am mai crescut, mi-am dat seama ca in afara anonimatului exista si conducerea corporatiilor, exista importanti oameni de litere, exista vedete de televiziune si oameni de afaceri.


discurs.jpg





"Sper totu?i c? vom  asista la o apropiere a gandirii politice în
general ?i a practicii politice de ceea ce constituie esenta
progresului intr-un început de secol dominat de o dinamic? f?r?
precedent a inovarii tehnologice: valorificarea deplina a capacita?ilor
creatoare ale indivizilor ?i na?iunilor, singura care poate da
dezvoltarii economice ?i sociale un fundament pentru trecerea într-un
umanism real în evolu?ia noastr? viitoare."
Ion
Iliescu, politician


Iata doar cateva domenii pasibile de celebritate, in care calitatea de a vorbi fara sa spui nimic nu poate fii decat un atu, daca nu chiar colacul de salvare absolut necesar. Voi marturisi ca modelul meu din acest punct de vedere este domnul Ion Iliescu. Il recomand din tot sufletul ca obiect de studiu pentru cei care vor sa invete aceasta tehnica. Nu va asteptati insa la rezultate imediate: ca si in orice alta arta, talentul, dar mai  ales exercitiul si experienta isi spun cuvantul.

Alte modele de la care poti invata sunt cei cu pozitii mari in corporatii. Fiind mereu pusi in situatia de a justifica felurite situatii, si fiindca e bine stiut ca transparenta nu este un punct forte al acestor giganti, ei sunt in stare sa sustina o discutie intreaga nespunand absolut nimic. Recent, un interviu dat de un publisher m-a lasat masca prin finetea cu care s-a strecurat printre intrebari, fara sa para o singura data ca nu are un raspuns, lasandu-te insa la sfarsit cu creierul golit chiar si de informatiile pe care le aveai deja.  





"Intrebare: A devenit Esquire profitabil, se vinde? Dar NG? Si de ce
lipseste aproape total promovarea online a acestor reviste? Raspuns: Ma bucur ca va plac. Ambele au facut profit in 2008." 
Lucian Ionita, publisher

Cred ca regula de baza este urmatoare: Se identifica intrebarea sau tema stanjenitoare, din care se extrage o idee adiacenta. Sa spunem ca esti pus in situatia de a da un raport asupra activitatii HR din compania ta. Si tu nu doresti deloc sa vorbesti despre concedieri. Poti gasi in intrebare cuvantul productivitate, de exemplu. Sau eficienta. Si poti transforma raspunsul intr-un discurs despre productivitate sau eficienta, in care discurs sa eviti cu strasnicie sa implici compania, avand in acelasi timp mare grija ca definitiile sa fie cat mai exacte. La fel de bine merg exemplele despre companii complet straine, al caror domeniu de activitate nu are nimic in comun cu discutia.




"Cuvintele spuse de aceste personaje zavorate de pasiuni, vicii sau
idei fixe într-un univers pe cât de real pe atât de halucinant, nu mai
pot fi „inventate” de actori, ci de Moliere dramaturgul, care a intuit
ca pentru a fi auzite de spectatori, trebuie sa fie proiectate împreun?
cu personajul respectiv într-un spatiu insolit ce apar?ine deopotriva
iluziei si realitatii – scena."
Irina Eliade, critic literar



Dar trebuie sa ai mare grija daca vrei sa fi un om care nu spune nimic, in multe cuvinte. Trebuie sa ai cultura, sa fi informat, sa fi la curent cu trendurile si sa ai o prezenta care sa sustina aceasta activitate. E o intreaga scoala. Trebuie sa fii fermecator, politicos si foarte atent.
Si merita, va garantez ca merita. Se plateste foarte bine, ca un fotoliu de senator sau ca un scaun confortabil de publisher. 

Pe aceeasi tema
top_preocupari_craciun.jpg Top preocupari de Craciun
femeie.jpg Naspa sa fii femeie
prezentare.jpg Prezentarile
email.jpg Emailuri catre colegi
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din: profesie
Personalitati dificile, miorlaitul profesie

Personalitati dificile, miorlaitul

Daca am avut persoana care considera ca e cu cale sa se sacrifice fara ca nimeni sa ii ceara acest lucru avem la polul opus si pe cel care...

Persoanele gata sa se sacrifice profesie

Persoanele gata sa se sacrifice

Cu o astfel de personalitate gata sa isi infinga singura cuie in palma nu poti face altceva decat sa te intrebi: si vina mea care este?

Autodefaimatorul profesie

Autodefaimatorul

Mai sunt unii, de nu iti vine a crede, care nu sunt mancati de altii (asa cum sade bine unui colectiv in care fiecare are propria sa agenda), ci se...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
iris

Oda barbatului in rac

.......superb,acum inteleg multe,nu stiu daca rezist,oricum fericita ca si cu...

Ann

Bratari impotriva starilor de greata

intr adevar functioneaza,pana se largesc .

Ann

Exercitii pentru gambe suple

Le am incercat ,sa vedem rezultatele.

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro