Hot City - Cultura urbana feminina

Am lucrat o vreme din motul confortabil al canapelei mele inflorate de acasa. Am lucrat destula vreme in felul asta, suficient de multa incat sa-mi atrag invidia unui numar impresionant de persoane care ar fi vrut sa fie in locul meu. Si totusi…

Cand a trebuit sa incep sa merg la birou, mi-am dat seama ca e mult, mult mai bine asa. Sigur, la inceput m-am imbufnat si eu, ca orice bufnita de angajat normal. M-am plans in dreapta si-n stanga ca asa nu se mai poate, ca ce viata de caine e asta, sa ma oblige cineva sa ma duc si sa stau intr-un punct fix. Sa merg mereu intr-o cladire anume si la o ora stabilita de altii, care e cu putinta sa contravina flagrant bioritmului meu. Am injurat sistemul si l-am balacarit in toate modurile posibile.

Cei care ma indiviasera deunazi acum isi radeau in pumni cu bucurie, caci tare mult ne mai place capra vecinului si vrem sa o vedem moarta si ingropata. A trecut foarte putina vreme pana cand mi-am dat seama ca mersul meu sistematic la birou ma ajuta in primul rand pe mine si apoi mai vedem. Apoi am inteles ca, de buna voie si nesilita de nimeni, o sa ma rog intotdeauna sa fiu primita inapoi intr-un birou.

Da, e minunat sa furi cate o zi in care sa ramai acasa, lucru care are o dulceata aparte, de neinlocuit. Ideea ca altii robotesc in acelasi loc unde trebuie sa mearga zilnic, luati cu arcanul, imi asigura momente de placere suprema, aproape totala. E grozav sa furi si a doua zi de stat acasa, mintind ca ai pojar sau orice altceva care te tintuieste la pat si te face indezirabil celor sanatosi.

Cred ca e chiar util sa stai o saptamana intreaga acasa, sa-ti freci manutele de satisfactie ca le-ai facut-o. Dar cand ajungi sa stai luni de zile acasa, incepi sa gresesti, intr-o directie in care cu greu te prinzi. Doar cand treci prin asta intelegi ca ceva nu este in regula si, daca esti intreg la minte, te bucuri cand ti se da ocazia, chiar cu forta, de a reveni la munca silnica intr-un loc cu alt public decat biblioteca ta de-acasa, ibricul si un covor.

Caci deprinderea de a te scula dimineata, de a pune niste haine ok pe tine, de a te spala si a iesi din casa este una foarte sanatoasa. E bine sa fii obligata sa te fardezi si te organizezi inca de la prima ora, ca si cum pleci intr-o expeditie. Gandurile legate de masa de pranz si de alte activitati pe care le poti avea dupa job se inlantuie lejer si curat.

Pe cand, daca stai acasa si rezolvi totul de acolo, te comporti civilizat doar o vreme, scurta. Apoi, foarte curand, iti vine sa te tarai prin casa in pijama si cu parul intr-o profunda dezordine. Cu greu te mai hotarasti sa iesi din papucii moi si, cand e musai, ti se pare ca te injura cineva de mana. Cand lucreazi de-casa devii un individ antisocial. Si disfunctiile acestui mod de viata se rasfrang in primul rand asupra ta.

Cred ca si angajatorul are de castigat din mersul unui angajat la serviciu, desi simt cumva ca asta nu ca provoaca lacrimi de duiosie in ochi. Cand esti in pijama, viata arata cu totul si cu totul altfel. Trebuie sa recunosc ca nu exista urgente reale. Orice lucru care unui sef ii pare iminent, mie tinde sa mi se para un mizilic aflat la coada listei prioritatilor. Cand esti in pijama, business-ul poate sa mai astepte.

Pledez, prin urmare, pentru mersul la serviciu si relatiile cu colegii, orice ar insemna asta.