Ai incercat sa ceri?

Autor: dana

Unii oameni se mira cum de altora le ies lucrurile atat de usor. Si nici nu par sa aiba cine stie ce merite deosebite. Nu sunt mai inalti. Si nici mai frumosi. Ba chiar, daca i-ai lua la bani marunti ai observa ca sunt cat se poate de banali. Mai mult chiar, te enerveaza. Si nu putin. Deci niste oameni care nu ar trebui sa fie prea iubiti de ceilalti, tragi tu repede concluzia.


Dar cu toate astea li se nazare lor, asa intr-o dimineata, ca vor un X. Cat mai aberant. Ceva ce tu, o persoana plina de insusiri si calitati care ar trebui sa ii lase masca pe ceilalti, nici nu iti permiti sa visezi. Vor, de exemplu, sa le aduca cineva acasa dimineata fursecuri zambarete. Facute de un bucatar norvegian. Din faina venita pe vapor din Argentina. Pentru ca merg fantastic de bine cu gemul de cirese amare pe care l-au obtinut de la verisoara de la tara a sotiei portarului de la locul de munca al sorei sefului.


Oricat ar parea de improbabil, chiar si pentru astfel de extravagante, se iveste cineva pe tava care sa satisfaca pofta ce-au poftit-o. Dandu-se peste cap si stricandu-si programul lor de persoane comode. Si tot ce obtin la schimb este un zambet si un ‘esti cel mai fantastic om’, care nu costa pe nimeni nimic si le poti arunca la nesfarsit. Ca doar de unde sa stie ei, cei care le primesc, ca fac parte dintr-un lung sir de persoane care au fost innobilate cu acest atribut?


Mai ales ca nu este vorba de lucruri pe viata si pe moarte. Ca poate atunci nu s-ar fi aruncat in acest fel inainte. Ar fi negociat mai bine – ce imi iese mie daca nu te las sa mori? si asa mai departe. Dar cand este vorba despre lucruri de care la fel de bine oricine se poate lipsi atunci parca iti intuneca cineva mintile. Si depui efort mai dihai decat un zeu al bunavointei. Dupa care te feliciti ce persoana dezinteresata si extraordinara poti sa fii. Cum ai facut tu un om fericit. Si ce om deosebit este el ca accepta favoruri, o placere sa il ajuti. E clar ca nu e ca oricine, ca nimeni pana acum nu a mai cerut cu atata tarie baghete calde livrate la usa. Un om care stie cum sa traiasca, e clar!


Cu alte cuvinte nu este nicio smecherie. Lucrurile ies, oamenii se ofera. Totul este ca tu sa ceri. Insa nu asa, cu inima indoita, cu jumatate de gura si apoi ascunzandu-te de rusine ca vai, ce ai facut. Ci tipand cat te tin plamanii in dreapta si in stanga, descriind cu lux de amanunte ce fericire maxima ai trai daca cineva ti-ar putea da X-ul. Si cum, chiar acum, nu ti-ai mai putea dori nimic mai mult de la viata. Si daca spui asta nu o data, ci de vreo 50 de ori, la 200 de persoane, cu acelasi entuziastm si pasiune, ei bine, cineva se va gasi sa isi doreasca sa te faca fericita. Totul e sa nu iti fie rusine si sa nu te descurajezi. Si, mai ales, sa nu te blochezi in lucruri care pot veni numai de la o singura persoana. Ca sa nu iti limitezi posibilitatile.


Te-am convins? Deci, sa facem un test: care este urmatorul lucru pe care ai de gand sa il ceri?

Pe aceeasi tema
fericire.jpg Vreau un an la fel
palme.jpg Sa ierti, sa pedepsesti?
e_mariage_fest.jpg E-Mariage Fest
dream.jpg Poza zilei: dorinte
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din: profesie
Personalitati dificile, miorlaitul profesie

Personalitati dificile, miorlaitul

Daca am avut persoana care considera ca e cu cale sa se sacrifice fara ca nimeni sa ii ceara acest lucru avem la polul opus si pe cel care...

Persoanele gata sa se sacrifice profesie

Persoanele gata sa se sacrifice

Cu o astfel de personalitate gata sa isi infinga singura cuie in palma nu poti face altceva decat sa te intrebi: si vina mea care este?

Autodefaimatorul profesie

Autodefaimatorul

Mai sunt unii, de nu iti vine a crede, care nu sunt mancati de altii (asa cum sade bine unui colectiv in care fiecare are propria sa agenda), ci se...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
Vizitator

Afectiunea se scurge prin buzdugan

Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...

viagra_dosage

Unghii cu probleme. Tipuri

Hello! , , , ,

iris

Oda barbatului in rac

.......superb,acum inteleg multe,nu stiu daca rezist,oricum fericita ca si cu...

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro