Hot City - Cultura urbana feminina

Politist, adjectiv e pentru noi Hurt Locker 2

Premiile Gopo, adica ale industriei cinematografice romanesti, s-au acordat aseara, in atmosfera foarte luxoasa a Palatului Parlamentului, sau, cum i se zicea pe vremuri, Casa Poporului.

Tinuta de gala a fost obligatorie si pentru presa. Ceea ce a insemnat ca subsemnata a petrecut cam 2 ore in frig, in rochie de seara, pe treptele de la intrare, asteptand sa soseasca toti invitatii si amaratilor de ziaristi sa li se dea voie sa intre in sala. Data viitoare voi asorta rochia de seara la niste ciorapi de lana, neaparat.

Dar macar am avut si covor rosu, si tot ce ne-a trebuit pentru o gala adevarata. Cea mai asteptata a fost actrita Maria Dinulescu, care arata intr-adevar splendid si a fost asaltata sincron de jurnalistii vigilenti. Spre deosebire de scenaristul veteran Dumitru Carabat (rasplatit cu un premiu pentru intreaga cariera) care a urcat scarile cu dificultate, fara sa-l ajute nimeni sau sa-i ceara sa se opreasca la poza. Eu personal ii sunt recunoscatoare pentru discursul lui de multumire, cel mai scurt din istoria unei gale de premiere.

Desi am tot spus ca premiile Gopo sunt Oscarurile Romaniei, au fost mai degraba un fel de Globurile de Aur: mai putina solemnitate, invitatii relaxati la mese, savurand un pahar-de-ceva si aplaudandu-si energic favoritii.

Nu stiu nici daca a fost o idee buna sau proasta desemnarea lui Mihai Calin drept prezentator, pentru ca majoritatea celor din sala nu pareau sa fi observat ca el s-a aflat pe scena, fiind ocupati cu...orice altceva in timpul tentativelor lui de a glumi. Ce-i drept, nici invitatii care au prezentat diverse premii nu s-au descurcat mai bine- cei mai multi au renuntat si sa incerce sa para spontani, citind cele 2-3 fraze pe care le aveau de zis de pe cartonase. Manevra a iesit ceva mai inspirat in cazul lui Dragos Bucur, care a prezentat premiul pentru cel mai bun scenariu citind definitia cuvantului “scenariu” din DEX.

 La inceputul galei parea ca totul va fi acaparat de “Concertul” lui Radu Mihaileanu, castigator al catorva premii tehnice, dar pe masura ce ne apropiam de marele premiu a devenit evident ca adevaratul invingator al serii este “Politist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu, care a luat trofeele cele mai importante: Cel mai bun film, Cea mai buna regie, Cel mai bun scenariu si Cel mai bun actor in rol principal, Dragos Bucur. Dar asta n-a fost tot. Cel mai bun actor in rol secundar a fost Vlad Ivanov, tot din “Politist, adjectiv”, care a mai castigat un trofeu similar pentru “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”.

Hilda Peter din “Katalin Varga” a fost aleasa cea mai buna actrita in rol principal. Eu m-am bucurat ca Andreea Bosneag din “Cea mai fericita fata din lume” a castigat si ea un premiu, pentru tinere sperante, pentru ca mi-a placut de ea in filmul cu pricina. Andreea a fost foarte emotionata si in general o gura de aer proaspat - restul lumii care s-a suit pe scena s-a comportat destul de teapan.

Un moment hilar a fost prilejuit de reprezentantul sponsorilor Dacia Duster, care a comparat filmele romanesti cu Dacia in ce priveste "robustetea”. Nu prea imi dau seama cum ar putea un film sa fie robust. Poate daca are protagonisti robusti si bine hraniti? Dar “Precious” n-a fost nominalizat la premiile Gopo.

S-ar putea sa para, din tot ce am spus pana acum, ca nu am decat de carcotit la adresa Galei Gopo, dar zau ca nu-i asa. Premiile noastre pentru film sunt doar la a 4-a editie si mai au timp sa invete, sa depaseasca problemele tehnice, sa gaseasca solutii amuzante pentru prezentare. Iar filmele noastre merita si au nevoie de o gala de premiere. Cu siguranta nu sunt mai proaste decat cele nominalizate la Oscar- ba chiar, uitandu-ma la recolta de anul asta de la ambele ceremonii, as putea spune chiar ca noi ii depasim.

Sa ne bucuram deci ca am vazut atatia oameni de film la un loc, intr-o atmosfera placuta (si cu bufet suedez. Cineva de langa mine a numarat cu glas tare, pe tot parcursul galei, minutele ramase pana la deschiderea bufetului suedez de la sfarsit).  Si sa asteptam gala de anul viitor, cand “Eu cand vreau sa fluier, fluier” va matura toate premiile. Vrea cineva sa puna pariu cu mine? 

(fotografii de Adi Marineci)