Hot City - Cultura urbana feminina

Peripetii din cuseta mea

E 12 noaptea si eu ma sui in cuseta cu 6 locuri ce ma duce in toiul noptii de la Gura Humorului la Bucuresti.

Colegii astia temporari de pat sunt ca rudele: nu ti-i alegi tu. Ti-i da Dumnezeu sau poate Maica Precista. Asa ca ma uit tematoare sa vad ce mi-a adus de data asta ruleta ruseasca care este trenul asta. De data asta, sunt pusa sa merg la culcare alaturi de un esantion reprezentativ pentru populatia Romaniei, ca si cum adunarea este facuta de un sociolog.­

In cuseta mea de 6 persoane suntem 7. Este intai un preot imens, cel mai mare preot pe care l-am vazut vreodata. El are o nevasta cam uratica, cu par carunt, pentru ca imi inchipui ca vopseaua e unealta nenumitului. Impreuna au produs acest copil uratel si stresat, pe care il gestioneaza cu greutate.

Apoi se mai intromisioneaza in spatiul si asa cat o nuca o femeie grasa de vreo 50 de ani, ce poarta aproape la subrat o baba de vreo 100 de ani, mama ei. Stiu ca nu e frumos sa zici baba si ca toti o sa ajungem acolo, dar ce sa fac daca asta era. O baba. Apoi mai apare un om simplu, care se indeasa si el cu noi acolo, un fel de cireasa pe tortul asta cu multa umplutura. Si mai sunt eu, o femeie in deriva.

Pentru ca am destula experienta legata de mersul in cuseta, evaluez situatia cu ochi critic, de profesionist. Copilul probabil ca o sa aiba niste nevoi speciale, cum inteleg ca au toti copiii. Ba n-o sa poata dormi, ba o sa fie pentru el prea cald sau neverosimil de frig, dupa parerea mamei lui. Pe de alta parte, daca preotul asta imens are gaze, ne-am ars. O basina de-a lui poate sa faca trenul sa deraieze.

Omul simplu care a venit ultimul pare genul care miroase a transpiratie, dar hai sa nu fiu prapastioasa. Mai raman cele doua femei. Despre fiica nu prea stiu ce sa cred, om vedea. Dar pe baba, stiu ca nu se zice baba, o banui ca va sforai in pauzele in care preotul nu o sa emita gaze. Din toata combinatia asta eu, eu sunt perfecta.

La 12 jumate, preoteasa se sforteaza sa culce copilul sub ochii neimplicati ai preotului, care e de parere ca asta e treaba de femeie. Urmeaza mici discutii de convingere a plodului sa sada lungit. Se reuseste. La ora 1 noaptea, baba, care in sfarsit si-a pregatit culcusul si are locul din mijloc, declara ca ea nu poate sa se urce pe scara ca sa ajunga in pat. Fiica bate exasperata saua catre iapa cucernica formata din trei module, ce s-a instalat in paturile de jos: daca domnii nu erau instalati, ii rugam sa facem schimb. Familia insa tace chitic, desi sta in puterea ei cumva sa linisteasca baba.

In ciuda harababurei si a tuturor predictiilor mele, reusesc sa adorm somn de lemn. Pana la ora 6, cand ma trezeste un fel de summit tinut de catre toti colegii de somn, cu forte reunite. Scot capul si ma uit chiondoras. N-am mai vazut asa ceva, de cand merg eu cu trenul. Probabil ca baba (stiu ca n-ar trebui sa zic baba) si copilul n-au mai avut somn, stiti cum fac ei, si i-au trezit cu forta pe ceilalti calatori.

Apoi si-au strans toti paturile si le-au rabatat si s-au apucat sa se imprieteneasca in zori de zi, dedesubtul meu. Absolut nesimtitori la faptul ca eu inca incerc sa dorm cocotata in patul cel mai de sus. Chiar si omul simplu motaie jos acolo, cu ei, in compartimentul de tren transformat intr-o sufragerie minuscula. De ce nu o fi ramas si el sus in pat?

Vorbesc toti tare despre viata, relatii, cresterea copiilor (aici preotul imens are pareri spartane). Una din cele mai active persoane este fiica babei, care tine adevarate prelegeri cu voce ridicata, despre cate a invatat ea de la viata.

Uite cum nu sforaitul si nici prezumptivele basini si nici mirosul de transpiratie nu m-au invins de asta data in cuseta. Ci dorinta de imprietenire a colegilor mei de pat, fara somn. Sigur a fost vina babei si a copilului. Stiu ca nu e bine sa zic baba.