Am impresia ca Street Delivery a scos anul acesta ce era mai bun din oameni. Daca atunci cand scriam asta eram la curent cu initiativele, nici prin cap nu-mi treceau rezultatele.

Nu ma refer aici la rezultatele concrete, pe care le puteti citi pe diversele bloguri implicate, bani stransi, animale adoptate. Ma refer la atmosfera, ma refer la faptul ca este pentru prima oara cand am simtit ca aceasta initiativa urbana si-a atins cu adevarat scopul.

Implicarea in evenimente de caritate, cum au fost Get a Pet si Soup Nights a avut mare succes si m-a facut sa privesc oameni cunoscuti de mine cu alti ochi, fiind aproape de ei si observand intentia curata, nelegata in vreun fel de imagine.

Mi s-a parut ca lumea se misca in mai mare libertate, ca este mai prietenoasa si mai dispusa sa fie de ajutor, sau pur si simplu sa fie "open".

M-a impresionat mult un domn in varsta care privind fotografii cu diverse monumente istorice in stare nu prea buna, expuse pe un gard, si-a adus aminte de tinerete si s-a zbatut sa afle exact de unde ar putea face rost de fotografia unuia dintre castele. Nu stiu ce s-a intamplat pana la urma, dar dansul intreba din om in om si ma bucur ca in grupul nostru au reusit cativa sa ii fie de ajutor cu sfaturi.

Situatia lui m-a facut sa ma gandesc la ceea ce se va intampla daca vom permite continuarea distrugerii orasului nostru. Vom deveni niste batranei nostalgici, care vor gasi o poza cu cine stie ce banala casa cunoscuta in tineretea lor, si impactul va fi atat de puternic incat ne vom pierde putin luciditatea, cum a facut batranul domn. Pentru ca intre momentul acesta, cand inca mai avem cate ceva de salvat si momentul acela, sa-r putea sa fie doar o mare de beton.

O strada fara masini, cu cladiri vechi si plina de oameni e pare-se un loc ideal pentru privit mai adanc in suflete. Ar fi frumos sa avem mai multe, mai des, tot timpul.

Pozele sunt insusite cu spor de la Adrian Ciubotaru, caruia ii multumim.