­Intr-o marti seara, acum o saptamana si un pic, in ciuda unui vant
taios care iti cam taia cheful de iesit din casa, pasii m-au purtat spre una din searile de folk a leBucurestiului, anume spre “Scoala de folk” din El Grande
Comandante. Trecand peste micile peripetii (cum ar fi ca atunci cand am ajuns
nu era inca deschis si, atunci cand intr-un final am reusit sa intru nu mai
stiam cum sa ajung la subsolul doi), am ajuns la locul ce-mi fusese rezervat.
Spre marea mea fericire, pe un scaun de bar de unde vedeam scena fara probleme
si destul de aproape de boxe pentru a prinde tot ce se intampla.

Si ce s-a intamplat? Varianta cea
mai scurta ar fi ca am asistat la un concert plin, cu muzica originala si
interpretari inedite ale unor piese cunoscute, ca am zambit, am fost
melancolici, am cantat, ne-am rupt pentru cateva minute de probleme si am fost
mai…altfel. Toate acestea s-au intamplat dirijate de cei trei oameni de pe
scena: Cristina Andries, Stefan Tivodar si Mysha Ungureanu. Varianta de trio
imi era cunoscuta de la o alta seara de folk (pe numele ei FolkFrate) si in plus il mai ascultasem pe
Stefan in diverse concerte, cu pisele compozitie proprie.

Si cu toate acestea, concertul de
marti m-a impresionat placut, dintr-o serie de motive. In primul rand, vocea
Cristinei, extrem de frumoasa si de puternica, dar si calda sau plina de joaca.
O voce pe care o stiam asa, dar care de data asta s-a exprimat pe scena din
plin, Cristina crescand, pare-se, cu fiecare aparitie pe care o are. In al
doilea rand, o serie de piese “marca Stefan Tivodar” interpretate in formula de
trio, cu versurile care iti intra la inima, si orchestratia care le-a imbracat
frumos sau a umplut spatii de trecere. Piese precum “Draga mea blues”, “Acasa” ,“Oare si ea” ,“Timp fata timp”, “Nerostitul”, “Trei.discurs” (o piesa care
daca nu ma insel a fost pentru a doua oara cantata in public si care te pune pe
ganduri, te face sa taci si sa zambesti, una dintre piesele care mie mi-au
placut mult). Domnisoara Andries nu numai canta, dar si scrie versuri frumoase,
si asta s-a demonstrate cu piesele “Ploi mici” si “Nadir” (o alta piesa care eu
cred ca are mari sanse sa ajunga a fi fredonata de multi amatori de muzica
buna). Presarate prin acestea am mai
avut “Cea mai frumoasa zi” si “Dealul cu dor”. Si daca tot vorbim de piese
vechi cu interpretari noi, Cristina trebuie felicitata pentru piesa “Te-ai dus”
(sau “Vijelia” cum o mai stiu unii dintre noi), si toti trei aplaudati pentru
“Nebun de alb”, “Miruna” si “Buna dimineata,mama”. Prima parte a concertului s-a incheiat in
tonurile optimiste ale piesei “Don’t worry, be happy”, combinata cu “What’s
up”. Moment de joaca , deoarece pe parcursul pisei Cristina si Mysha au fugit de pe scena, lasandu-l pe Stefan cu chitara si cu un zambet surprins pe fata.

Partea a doua a fost o
parte-surpriza, si dupa cum spuneau chiar artistii “e o surpriza si pentru noi
ce o sa facem acum”. O joaca cu voci, chitari, piese intercalate, interpretari
noi, o joaca pretentioasa si in acelasi timp simpla si accesibila urechilor. Dupa
pisele cunoscute “Ce bine ca esti” si “Piata romana nr 9” s-a trecut la alte
piese, si acelea cunoscute, dar in alte register musicale. “Hit the road Jack”,
“The Passanger”, “Buy me with a coffee”, “Bongo-bong” sau “I shot de sheriff”
au fost doar o parte a elementelor din peisajul muzical conturat.

Iar
incheierea a venit cu “Wish you where here” si “Cantecul bufonului”, dar si cu
o iesire ca la teatru a celor trei. Si pana la urma, o iesire exact asa cum
trebuia sa fie, daca ne uitam la toata “mastile” muzicale purtate in seara
aceea. Cei trei promit ca vor reveni in formula aceasta, asa ca fiti cu ochii pe ei. Merita!