Hot City - Cultura urbana feminina

O noapte culturala

Vineri  a fost marea Noapte a Institutelor Culturale. De la care eu si anturajul meu amator de evenimente culturale, mai ales din cele gratuite (imi pare rau, dar asta-i adevarul) nu puteam lipsi.

Ne-am oprit intai la Institutul Cervantes, unde programul incepea mai devreme decat prin alte parti, cu o proiectie de documentare. Din pacate, oamenii de acolo se confruntau cu niscaiva probleme tehnice, in sensul ca dupa fiecare filmulet de 5 minute cineva trebuia sa intervina asupra proiectorului.

Filmuletele in sine pareau si ele sa fie niste defectiuni tehnice, asa ca dupa ce am vizionat mai intai cateva artificii explodand si nimic altceva, iar apoi niste cadre lungi cu munti si sunet similar vuvuzelelor pe fundal -si nimic altceva, ne-am gandit sa ne indreptam spre alta institutie culturala.

Am ajuns la Institutul italian, unde am gasit cu greu unde sa ne asezam. Publicul cel numeros astepta un spectacol teatral-muzical al lui Alessandro Romani, asa ca am asteptat si noi alaturi de ei si n-am asteptat degeaba. Mi-as dori sa fi stiut mai multa italiana- cred ca am inteles cam 60-70% din ce spunea/canta artistul, dar chiar si-asa ma declar impresionata de capacitatea lui de a sustine un one-man show atat de solicitant.

Oricum, ceea ce am reusit sa inteleg mi-a placut. Subiectul spectacolului era dorul de duca (si dorul de casa)- amandoua ne sunt cat se poate de cunoscute si noua, romanilor, care vesnic ne intrebam care dintre noi va stinge ultimul lumina pe-aici, dar in acelasi timp ramanem mereu legati de “aici”-ul asta.

Citez: “Din toata calatoria mea, am ramas doar cu nostalgia. Si nu vreau sa spun ca nostalgia era mereu cu mine asa cum stiu ca am mereu cu mine mainile si picioarele- caci atunci cand adorm uit ca le am, dar nostalgia nu ma parasea nici macar in somn.” Va asigur ca suna mai bine in italiana, cunostintele mele lingvistice sunt aproximative. A, si m-am bucurat si de mancarea italieneasca de la bufet. Asa sunt eu, ma bucur la lucruri gratis.

De acolo ne-am abatut nitel si la Institutul Cultural Roman, care se afla in apropiere, unde am prins un spectacol de pantomima intitulat “Romania- inchis pentru inventar”. Ocazie cu care am ascultat o suita intreaga de cantece patriotice, tema fiind viata romanului in comunism.

Acum, n-o sa pretind ca spectacolul nu era bun. Dar, in loc sa ma faca sa rad, mai degraba m-a aruncat in depresie. As vrea ca romanii sa depaseasca odata subiectul “comunism”, inclusiv in sfera artistica, si sa-si dea seama ca avem probleme mult mai grave, care se petrec in prezent si chiar sub nasul nostru.

Si am ajuns si la ceea ce ma interesa pe mine cu adevarat: workshop-ul de animatie stop-motion organizat de Centrul Ceh la Sala de lectura a teatrului Act, sustinut de animatorul Octav Ureche. El ne-a invatat cum sa facem dintr-o bucata de plastilina si un aparat de fotografiat un film de animatie. O treaba destul de simpla logistic, dar foarte migaloasa: pentru 5 secunde de animatie e nevoie cam de 100 fotografii.

A, da, nu v-am spus cum se face animatia stop-motion, in caz ca nu stiati: miscati un obiect, ii faceti o poza cu un aparat fix. Il mai miscati un pic, ii mai faceti o poza. Si tot asa. Usor, nu? Eh, nu chiar asa, lucru de care ne-am dat si noi seama cum ne-am pus pe treaba. La fata locului am recunoscut doua colege de voluntariat de la Anim'Est si pe Roxana Soare, cea care deseneaza cu bucurie, semn ca lumea iubitorilor de animatie si lucruri desenate e una destul de mica in Romania.

Una peste alta, o noapte de pomina, care m-a lasat complet stoarsa de vlaga pentru weekend. Dar pentru asta exista weekendurile, sa ne refacem dupa nopti de pomina. Astept cu interes urmatorul eveniment similar.