Hot City - Cultura urbana feminina

Cred ca e posibil ca logodnele sa fi fost ceva la moda pe vremea bunicii. Nu ma pot informa in sensul asta, pentru ca ambele mele bunici au murit de ceva vreme si erau oricum femei de la tara, fara prea multe ifose. Mama nu-si aminteste sa fi fost logodne in tineretea ei contemporana cu comunismul. Si nici eu nu tin minte sa-si fi prezentat cineva din jurul meu alesul inimii drept logodnic cand eram copil. Verisoarele mai mari si alte rude de maritat aveau intai prieten si apoi, daca era cazul, direct sot.

De la o vreme incoace, insa, tot mai multe persoane de varsta apropiata cu a mea (adica douazeci-si-ceva) se declara logodite. Rasar ca ciupercile dupa ploaie in jurul meu, si n-au doar statusuri pe Feisbuc prin care se lauda ca-s logodite, ci ceremonii de logodna in toata regula, facute la biserica, cu rubedenii si dar ca la nunta.

Dar nu cu logodna in sine am eu vreo mirare. In fond si la urma urmei, poate fi o treaba destul de romantica, asa cum bine observam din filmele strainezilor, care probabil au o traditie mai indelungata a logodnelor. Desi petrecerile de nunta mi s-au parut intotdeauna un lucru atat de costisitor, zgomotos si suparator incat zau ca nu inteleg de ce ar vrea cineva sa faca una suplimentara si inainte de casatorie.

Ce gasesc amuzant e ca nici una dintre aceste logodnice, dintre care multe abia ce s-au amorezat de donatorul mult-ravnitului inel, nu si-a stabilit vreo data a nuntii. Nici macar orientativ- daca o sa se petreaca intr-un anotimp in care purtam tricouri sau sube de blana, sau in ce an calendaristic ne vom afla.

Iar in unele cazuri logodnele par sa se intinda la infinit. In timp ce apar noi si noi logodnice, cele vechi nici gand sa-si puna pirostriile. Logodnica de-a pururi, mireasa niciodata, pare sa fie deviza. Si e mai probabil sa auzi vesti de casatorie dinspre oameni de care nici nu stiai ca sunt impreuna, decat din directia unor asemenea logodne prelungite pe ani de zile.

Ma gandesc ca treaba cu logodna a devenit un soi de compromis modern intre presupusa dorinta adanc inradacinata a femeilor de a se marita si tot presupusa groaza a barbatilor fata de casatorie. Ea stie ca se va marita candva, intr-un viitor nedeterminat, si nu-l mai bate la cap; el accepta un angajament pe care totusi il poate rupe in orice moment si care nu ii impune nici o obligatie legala, asadar ambele parti sunt fericite. Si logodite, pana la adanci batraneti. Sau pana, Doamne Fereste, se despart, dar fara sa-si piarda increderea in institutia logodnei. Chiar, tot o institutie o fi si asta?