Hot City - Cultura urbana feminina

Eu inteleg de ce le plac oamenilor concursurile. Si noi, aici, la Hotcity, organizam multe concursuri si ne dorim sa avem cat mai multi participanti. Concursurile sunt dragute, sunt o sansa de a obtine gratuit ceva ce voiai si poate nu ti-ai fi permis din buzunarul tau. Plus ca, de castigi, te simti norocos si rasfatat de soarta, chiar daca in rest n-ai nici un indiciu ca ai fi tras lozul cel mare, metaforic vorbind.

Si inteleg si impulsul de a-ti bate la cap prietenii sa te voteze la varii competitii pe baza de voturi. Si eu am mai facut asta. Hei, daca nu in asemenea imprejurari se cunoaste prietenul, atunci cand? Pana la urma nici nu e un mare efort din partea lor.

Insa ce ma baga in sperieti e cum fraza “Voteaza-ma si pe mine, te rog, la concursul asta” a inceput din ce in ce sa substituie formulele de adresare mai traditionale, cum ar fi “Ce mai faci, n-am mai vorbit de un secol” sau “Buna, eu sunt Gogu, n-am vorbit niciodata pana acum”. Le substituie sau le insotesc, cum am vazut intr-un caz cand cineva adresa urari pe un wall de Feisbuc sub forma: “La multi ani, draga mea! Acum da si mie un vot si-un comment aici.”

Bineinteles, cum se termina un concurs epidemic, imediat incepe altul. La un moment dat nu te puteai ascunde nicaieri de o competitie cu o plantatie de cafea- nu stiu cine era sponsorul si ce puteai castiga, dar stiu ca si in gaura de sarpe de m-as fi varat, tot n-as fi scapat de avalansa de indivizi semi-cunoscuti sau complet necunoscuti care aveau pretentia sa le cresc cafeaua dand clic pe ea. Sau cam asa ceva. Iar cel mai recent a bantuit o treaba cu o bicicleta, parca. Dupa cum vedeti, nu am retinut exact despre ce era vorba, fiindca am dezvoltat deja reactii alergice la campaniile de strans voturi.

Sigur o sa spuneti: de ce esti atat de scorpie si nu vrei sa-i ajuti pe bietii oameni? Problema e ca oamenii pe care ii vad participand la concursuri sunt mereu aceeasi si nu se opresc niciodata din a te cicali. Concursionisti de profesie. Care nu se inscriu la competitii unde chiar trebuie sa faca ceva: sa scrie, sa deseneze, sa numere nasturi, sa cante la fluier. Nu, ei vor numai sa demonstreze iar si iar cat sunt de populari, si cati nefericiti pot convinge, prin cicaleala intensa, sa le dea clic, comment, like sau ce mai vrea sufletelul lor. Asa ca pentru mine a devenit deja o datorie de onoare fata de mine insami sa-i ignor.

Ma gandesc cu groaza ce s-ar intampla daca vreunul din acesti concursionisti profesionisti ar lua parte la o competitie cu adevarat importanta, care sa le aduca ceva mai semnificativ decat un laptop sau un MP3 player. Daca ar candida la presedintie? Atunci nici bunul Dumnezeu, cu mana lui divina, nu ne-ar mai putea salva. Ar fi in stare sa ne urmareasca pana in cabina de votare pe fiecare in parte, sa fie siguri ca am pus stampila pe numele lor. Chiar asa, ce-ar fi sa se angajeze drept coordonatori de campanie electorala? Ar fi o idee buna. Orice, numai sa faca ceva, si sa nu mai astepte sa le pice totul prin voturi de la cunostinte-din-vedere.