Am fost si eu la premiera in Romania a documentarului Valea Corlatului, un film care a facut o sala plina ochi. O buna parte din public a stat in picioare sa vada filmul, dupa ce s-au ocupat toate locurile.
Documentarul a fost difuzat in cadrul festivalului One World Romania si a fost facut de Stephane Lucon. Valea Corlatului este un film foarte asteptat, pentru ca romii in general suscita la noi un mare interes. Bineinteles ca filmul trateaza un subiect sensibil, si anume situatia absurda, pentru toata lumea implicata, in care traiesc romii din Valea Corlatului.
Este vorba despre valea care desparte judetul Brasov de Covasna, unde cateva sute de romi locuiesc fara acte. O parte dintre ei au, din pricina unor ratiuni administrative bizare, un buletin provizoriu. Altora li s-au repartizat un numar de casa dar pentru ca numarul 104 a putut fi ultimul alocat, exista cateva sute de persoane care apar inregistrate ca locuind in aceasta gospodarie.
Fara acte de proprietate pe pamantul pe care si-au cladit casa, romii sunt prinsi intre doua judete care nu vor sau nu stiu sau nu pot sa rezolve problema. Pentru ca locuintele lor sunt ridicate abuziv, primaria satului cel mai apropiat de locuitorii din Valea Corlatului a tot incercat sa ii expropieze dar tiganii au o strategie infailibila. De cate ori vin oficialitatile, lasa copiii in casa si fug pe malul celalalt, unde sunt in alt judet si deci nu mai pot fi trasi la raspundere.
Desi in principiu nu esti de acord cu obiceiul romilor de a construi casele pe unde au chef si te irita imposibilitatea lor de a funciona civilizat, intr-un sistem, filmul te inmoaie. Cand incepi sa-i cunosti, simti simpatie fata de familiile de pe Valea Corlatului. Filmul este si foarte bine facut, te amuzi fara sa vrei in multe locuri.
Atitudinile oficialilor celor doua judete sunt absolut caraghioase. In timp ce reprezentantii judetului Brasov sustin ca se straduie din rasputeri sa o rezolve dar o complica si mai tare, cei din Covasna recunosc candid ca ar prefera sa-i primeasca in judetul lor doar pe romii care au case mai instarite.
Pana la urma, pentru ca nici unii nici altii nu au ac de cojocul acestei situatii, se pare ca vor cheltui 400,000 de euro pentru a schimba cursului raului. Odata deviat, granita dintre cele doua judete se va schimba si ea si romii vor fi inclusi in judetul Brasov.
Merita sa vedeti filmul, nu o sa vi se para ca pierdeti timpul. Valea Corlatului este un documentar savuros despre o situatie absurda dar si amuzanta, cum sunt multe in Romania.




























Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...
Unghii cu probleme. Tipuri
Hello! , , , ,
Oda barbatului in rac
.......superb,acum inteleg multe,nu stiu daca rezist,oricum fericita ca si cu...