Nu stiu cat de fani ai seriei “Buffy – the vampire slayer” ati fost voi, insa in perioada in care Pro Tv difuza serialul cred ca stiam fiecare replica.
Nu pot sa neg ca in tot acest timp David Boreanaz, interpretul vampirului de care Buffy era amorezata, nu a avut nici un rol. Insa per ansamblu povestile cu vampiri le-am gasit fascinante. Cel putin daca este sa ma refer la acelea prezentate in serial.
Ce legatura exista intre Buffy si Twilight, filmul despre care am ales sa va vorbesc astazi cred ca ati ghicit deja: vampirii. Daca va asteptati sa vedeti dinti fiorosi, priviri intunecate si pocale cu sange pe post de delicatesa ei bine va sfatuiesc sa va reorientati.
In Twilight veti da peste altfel de vampiri, caci vorba aia nici vampirii nu mai sunt asa cum ii stiam noi pe vremuri. S-au modernizat, traiesc in paduri, au job-uri cat se poate de respectabile si sunt vegetarieni.
Da ati citit bine. Iar daca nu ati avut ocazia de admira in toata splendoarea lui un vampir vegetarian, atunci negresit trebuie sa mergeti sa il vedeti pe Edward Cullen, interpretat de Robert Pattinson (poate il veti recunoaste din rolul lui Cedric Diggory - Harry Potter and the Goblet of Fire).
Edward nu mananca radacini de copac si nu bea nici apa plata cu lamaie. La vampiri stiti ca e putin mai diferita situatia. Daca pentru noi oamenii a fi vegetarian inseamna a spune un nu categoric produselor animale, la vampiri inseamna a spune nu mancatului de oameni. Buna treaba... tot e ceva. S-au mai modernizat intre timp si si-au rafinat gusturile in materie de preparate culinare.
In plus Edward provine dintr-o familie respectabila. Un fel de high-class in lumea vampirilor. Locuieste intr-o vila in mijlocul padurii, tatal sau este medic iar fratii si surorile sale merg impreuna cu el la liceu ca niste persoane absolut normale. Asta bineinteles daca este sa facem abstractie de tona de pudra de pe fata si de eyeliner-ul negru generos aplicat in jurul ochilor. Insa dat fiind ca look-ul punk-goth este in mare voga la ora actuala am tinde sa trecem destul de facil peste acest aspect.
Cum orice poveste mai mult sau mai putin siropoasa are nevoie de una bucata persoana de sex masculin si una bucata femeie curioasa, regasim in peisaj si fata. Isabella, interpretata de Kristen Stewart, este o tanara care vine sa locuiasca impreuna cu tatal sau intr-un mic oras din Washington.
Ca orice nou venita ii este greu sa se adapteze intr-o prima faza cu scoala, colegii, vecinii etc insa ii trece destul de repede. Edward se nimereste sa stea langa ea la ora de biologie si o surprinde prin reactiile sale destul de ciudate intr-o prima faza. Iar cum unele femei sunt atrase de baietii rai asa este si Isabella, mai ales ca pe la inceputul filmului "Fat-Frumos cu dintii lungi" o salveaza (in mod aparent inexplicabil) de la un accident ce i-ar fi putut fi fatal.
De aici stiti povestea: cei doi se indragostesc, insa ea este om si el vampir. Din nou o dragoste imposibila care se termina tragic. Hahaha chiar credeati nu? Ei bine asa am crezut si eu, numai ca daca vampirii au evoluat implicit si povestile cu ei iau un alt curs. Isabella este acceptata de familia lui Edward iar prezentarile decurg ca la carte.
Pana la un punct insa cand apar niste baieti rai. Gata, mai mult nu va spun ci va las pe voi sa descoperiti ce se intampla pana la final. Ce va mai pot spune este ca pe langa faptul ca vampirii sunt vegetarieni, se imbraca normal si se integreaza cu succes in societate, mai au si darul de a citi gandurile si de a prevedea viitorul.Iar daca vi se pare prea de tot, mai adaug niste amanunte: alearga cu o viteza uimitoare, nu dorm nicioadata, se suie in copaci si zboara mai ceva ca Superman si prefera hainele in culori pastelate.
In final trebuie sa precizez ca "Twilight" este ecranizarea primului roman (din seria de patru) semnat Stephenie Meyer, o tanara scriitoare care se pare ca este considerata de critici ca fiind noua J.K. Rowling. Cartea Twilight s-a vandut pana in prezent in peste 5,5 milioane de exemplare (omg !) iar site-ul oficial al filmului a fost accesat de circa 10 milioane de useri. Mai mult decat atat seria de romane ale lui Stephanie Meyer se afla pe primul loc in topul New York Times de mai bine de 28 de saptamani si a fost tradusa in peste 20 de limbi.
Twilight are premiera in Romania astazi si ruleaza la CinemaPRO, Hollywood Multiplex si Movieplex Cinema Plaza Romania. Din distributie fac parte: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Anna Kendrick, Peter Facinelli, Elizabeth Reaser. Regia este semnata de Catherine Hardwicke iar scenariul de Christopher Brown si Ian Phillips.




























Rasismul ascuns
Oamenii sunt rasişti nu pentru că nu au trăit în diversitate culturală....
Frustrarile unei femei multumite
Da, cunosc încrâncenarea oamenilor de a rămâne supăraţi şi nervoşi...
Oda barbatului in rac
7.000.000.000 de oameni, 12 zodii... seems legit...