Hot City - Cultura urbana feminina

Aseara am vazut in avanpremiera “Toy Story 3” , facut de Pixar&Disney, si simt nevoia sa-l recomand tuturor.

Studiourile Pixar sunt un fel de Michael Schumacher al desenelor animate. Sau de Roger Federer, daca preferati tenisul. Sau Evgeni Plushenko, daca preferati patinajul artistic. In fine, ideea e ca  Pixar-ii sunt mereu castigatori, si la public, si la critica, genul de consens care se obtine foarte rar in lumea filmului.

Si stiti ce? Merita cu varf si indesat toate laudele. Filmele lor sunt exact cat trebuie de copilaroase pentru copii si de amuzante pentru oamenii mari, ceea ce e cam greu de reusit simultan- alte serii animate, de pilda Shrek, pica in capcana de a le face prea mult cu ochiul adultilor prin glume cu subinteles.

Oamenii de la Pixar stiu ca o poveste simpla nu inseamna simplista, stiu sa fie sentimentali fara sa fie ridicoli, precum si ca animatia 3D nu trebuie sa imite realitatea, ci din contra, sa se profite la maximum de capacitatea ei de a construi o lume ca de jucarii vii. Nu degeaba primul lor lungmetraj animat, Toy Story, a fost chiar o lume a jucariilor vii.

Pixar-ii sunt atat de talentati incat pana si continuarile, misiuni destul de spinoase de obicei si foarte des dezamagitoare, le ies de minune. Dovada: acest Toy Story 3, care, din punct de vedere tehnic, arata de aproximativ 1457 ori mai frumos decat precedentele, iar din punct de vedere al scenariului nu pare catusi de putin o ciorba reincalzita.

Toy Story 2 se incheiase cu jucariile incercand sa se impace cu gandul ca intr-o zi, stapanul lor, Andy, se va face mare. In Toy Story 3, acea zi a venit: Andy se pregateste sa plece la facultate si soarta jucariilor lui este incerta. Oare vor fi aruncate, oare vor fi abandonate in pod? Pana la urma, se trezesc donate unei gradinite, unde lucrurile nu sunt nici pe departe atat de roz si parfumate (aham, veti vedea de ce spun asta cand vedeti filmul) cum par la prima vedere.

Desi nu ma indoiesc ca Toy Story 3 e un mega-film pentru copii (cand am iesit din cinematograf, niste baietei strigau incantati pe langa mine: “Woodyyy! Buzzz!”), e la fel de bun si pentru parintii lor, ba chiar si pentru alti oameni mari care n-au nici un copil la purtator. N-ai cum sa nu zambesti privind parada de jucarii si gandindu-te: “Ah, asa ceva as fi vrut si eu cand eram mic! Vai, dar telefon d-asta am avut si eu!” si asa mai departe.

Un motiv pentru care povestea functioneaza foarte bine si pentru adulti e acela ca are si un inteles mai profund. Refuzul cowboyului Woody, cel de jucarie, de a accepta ca Andy a crescut, si teama de a fi aruncat nu sunt mult diferite de ceea ce simte chiar mama lui Andy. Copilul ei s-a facut mare, si acum pleaca de langa ea- ce se va intampla cu ea? Care mai e rolul ei in viata lui? Sunt intrebari cu care se poate identifica oricine pentru ca toti suntem copii si/sau parinti.

In fine, trebuie sa mai spun ca mi-a placut foarte mult de Barbie in acest film. Barbie nu e catusi de putin o blonda proasta, fara sa inceteze sa fie totusi ea insasi cea-foarte-la-moda. Iar daca vedeti filmul la cinematograf, inainte de Toy Story 3 veti avea parte de un scurtmetraj tot marca Pixar, Day&Night, la fel de dragut si impecabil realizat. Premiera oficiala a Toy Story 3 e pe 18 iunie, iar voi Trebuie sa fiti acolo, ca sa (re)capatati increderea in capacitatea Hollywood-ului de a face filme bune, in general, si filme bune pentru copii, in special.