Hot City - Cultura urbana feminina

„Podul de flori” e un documentar pe care il puteti vedea in seara asta, de la ora 20:45, la Noul Cinematograf al Regizorului Roman de la Muzeul Taranului Roman, asa ca m-am gandit sa va povestesc cate ceva despre el, daca tot l-am vazut.

Filmul e facut in 2008 de Thomas Ciulei, fiul mult mai cunoscutului Liviu Ciulei. Ciulei-tatal a luat in 1965 premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes, performanta momentan neegalata de alt regizor roman. Ciulei-fiul a strans si el, cu acest film, premii la festivaluri in Germania si Franta, dar cam aici se opresc asemanarile dintre ei, mai ales ca fiul a facut, pana acum, mai mult documentare.

Un eveniment supranumit Podul de flori s-a petrecut la inceputul anilor 90, cand romanilor din Romania si celor din Republica Moldova li s-a permis pentru o zi sa treaca granita fara pasaport si viza. In filmul lui Ciulei nu e insa vorba de oameni care se regasesc, ci din contra, despre oameni care sunt despartiti de imprejurari- mai precis, de o familie din Moldova care e nevoita sa se descurce in lipsa mamei, plecata la munca in Italia.

Din ce inteleg, problema parintilor plecati la munca in strainatate are o forma mult mai acuta peste Prut decat aici. Pentru ca de acolo a plecat deja mare parte din populatia activa. Si nu pot pleca decat ilegal, indatorandu-se unor indivizi dubiosi care sa-i ajute sa treaca granita. Asa ca primii ani in strainatate sunt petrecuti pur si simplu platind datoriile si abia apoi vine timpul si pentru nevoile propriei familii.

Oamenii pe care i-a filmat Thomas Ciulei, un tata varstnic si trei copii, stiu si spun ca le e greu sa se descurce singuri, dar accepta si o spun cu o resemnare senina. La un moment dat, de pilda, tatal ii explica linistit uneia dintre fete de ce nu va fi niciodata aranjata ca in fotografia cu Demi Moore pe care a decupat-o dintr-o revista. Mi-as fi dorit ca regizorul sa surprinda mai multe asemenea momente triste pline de umor, cum ar zice Bacovia. Totul se misca insa foarte lent, prea lent, as spune eu.

Protagonistii pusi in postura de actori amatori ai propriei vieti aveau in mod evident tendinta simpatica de a accentua tot ce spuneau ca si cum ar fi recitat o poezie la scoala. Insa, oricum, filmul surprinde foarte bine felul in care lipsa unuia dintre parinti ii maturizeaza pe copii inainte de vreme, si, cum spune chiar capul familiei, le fura copilaria.

Mi s-a parut amuzant ca fetele nu stiau sa explice sensul propozitiei “Vesnicia s-a nascut la sat” pentru o tema de la scoala, pentru ca atmosfera din Podul de flori o ilustreaza perfect. Viata celor din film e in afara timpului si spatiului in care traim noi. Uitati-va si voi sa vedeti ce a mai ramas din viata la tara, intr-un loc unde, daca lucrurile continua tot asa, vor ramane in curand doar batranii, apoi va fi pustiu de-a binelea.