Tin minte ca am fost destul de mirata cand am citit lista filmelor-vedeta de la Cannes de anul asta si printre ele era si unul de Jean-Luc Godard- pentru ca eram convinsa ca un regizor din Noul Val Francez, adica o treaba care era la moda prin anii 1950-60, n-are cum sa mai fie in viata, necum sa faca filme in continuare. Ei bine, Godard traieste si face filme bine-mersi. La fel si tovarasul lui de Nou Val Alain Resnais, in varsta de 88 ani, regizorul lui “Les herbes folles”.
Habar n-am de ce se numeste acest film “Les herbes folles”, adica Ierburile nebune, dar stiu ca e un film cum 
numai francezii ar putea face. Niciodata n-ar putea rasari de la Hollywood o asemenea comedie romantica, in care protagonistii nu sunt tineri si frumosi, ci trecuti binisor de prima tinerete, comportamentul lor amesteca ce-i dragut cu ce-i patologic/obsesiv in asa masura, incat nu mai stii ce sa crezi si in general nimic nu se intampla asa cum te-ai astepta.
Povestea incepe asa: o femeie pe nume Marguerite isi pierde portofelul. Un barbat pe nume Georges il gaseste. Fotografia ei din buletin e neplacuta si trista. Insa in cea din permisul de aviatoare pare sa fie o cu totul alta femeie, zambitoare si frumoasa. Georges se indragosteste de Marguerite pe loc. Mai ales ca are si el o pasiune pentru aviatie, si nu in fiecare zi dai peste o femeie-pilot.
Georges e dezamagit ca tot ce primeste de la Marguerite pentru ca i-a inapoiat portofelul e un multumesc. “Cum, asta a fost tot? Nu vreti nici macar sa ma cunoasteti?” Asa ca se hotaraste sa-i mai telefoneze. Si sa-i scrie. Si sa-i telefoneze si mai mult. Si sa-i scrie si mai mult. Ea ii spune sa o lase in pace, el nu se da batut. Si mai e si insurat! Pun pariu ca habar n-aveti ce se intampla in continuare. Si n-are rost sa incercati sa ghiciti finalul, ma indoiesc ca veti reusi.
Ce-mi place la filmele frantuzesti e ca relatiile sunt...aa...sa spunem, fluide. Nimeni nu se tine cu dintii de partener, fie ca-i sot sau iubit, si comportamentele amoroase cele mai nebunesti pot parea normale. Iar filmul lui Resnais e jucaus si dincolo de aceasta dinamica a relatiilor: pe tot parcursul lui ne insoteste vocea unui narator care uneori vorbeste in versuri, sunt inserate flashback-uri unde nici nu te astepti...ce mai, nu te-ai astepta de la un regizor de 88 ani sa-si trateze povestea intr-un mod atat de glumet.
Pana la urma radacina povestii e totusi destul de serioasa: e vorba de un om care ar avea toate motivele sa fie multumit cu viata lui si care totusi si se agata de primul prilej de aventura ca de un mijloc de evadare din banalitate. Filmul nu e insa deloc banal, din contra, atat de neobisnuit si ca premiza, si ca executie, incat mie una n-avea cum sa nu-mi placa.
Chiar daca, asa cum spuneam, actorii nu-s niste tinerei hollywood-ieni superbi, mi-au placut si ei foarte mult- si cireasa de pe tort e Mathieu Amalric (care a dat deja lovitura si in cinematografia comerciala americanski cu un rol de baiat rau in ultimul James Bond, “Quantum of Solace”), care joaca un politist atat de sec, incat e absolut delicios.
Saptamana asta puteti vedea “Les herbes folles” la Cinema City Cotroceni sau la Hollywood Multiplex.
8 lucruri care sigur te ingrasa
apucate de supt puliiiiiiii si ai sa vezi cum te ingrasi :)):)):)):)):))
Rasismul ascuns
Oamenii sunt rasişti nu pentru că nu au trăit în diversitate culturală....
Frustrarile unei femei multumite
Da, cunosc încrâncenarea oamenilor de a rămâne supăraţi şi nervoşi...