Regizorul sud-coreean Chan-Wook Park e una din cele mai de succes personalitati ale cinematografiei asiatice; a facut senzatie la diverse festivaluri, inclusiv Cannes, cu Oldboy (2003) si se aude ca Steven Spielberg pregateste un remake cu Will Smith in rolul principal. Nu stiu daca vesticii incantati de Oldboy au habar ca s-au uitat, de fapt, la partea a doua din trilogia despre razbunare a lui Park, precedata de Domnul Razbunare (2002) si urmata de Doamna Razbunare (2005). Eu o sa va vorbesc despre primul episod.
Intr-o secventa de la inceputul filmului, cativa pustani se masturbeaza cu urechea lipita de zid, ascultand gemetele femeii din apartamentul vecin. Aparatul de filmat trece prin perete si o vedem pe femeia respectiva care, departe de a fi intr-o situatie prea sexy, se zvarcoleste in chinurile unei crize de rinichi. Se intampla ca exact in momentul acela fratele ei surdo-mut, Ryu, sa fie cu spatele la ea, la calculator, si sa nu auda cum i se cere ajutorul. Iata deci tema filmului: lipsa de comunicare; neintelegerile absurde.
Sora lui Ryu are nevoie urgenta de un transplant de rinichi, insa Ryu nu e compatibil cu ea, iar spitalul nu gaseste donatori. Ryu se hotaraste sa apeleze la piata neagra; traficantii de organe il jefuiesc si ii fura un rinichi; problema surorii ramane tot nerezolvata. Printr-o intorsatura cruda a sortii, tocmai acum apare si un donator legal, dar Ryu nu mai are banii cu care sa plateasca operatia. Prietena lui Ryu crede ca a gasit solutia salvatoare: o vor rapi pentru recompensa pe fetita unui om de afaceri bogat. Cum era deja de asteptat, lucrurile merg din rau in mai rau si vom avea de-a face, de fapt, cu doi Domni Razbunare: Ryu si tatal fetitei, urmarindu-se unul pe celalalt ca soarecele si pisica.
Felul in care arata pelicula mi se pare foarte potrivit cu povestea intunecata: totul pare filmat printr-o lentila verzuie. Totusi, o caracteristica a filmelor lui Chan-Wook Park este aceea ca oricat de sumbre ar fi evenimentele prezentate, trebuie sa existe cateva momente de umor absurd si grotesc care rasar de unde nici nu te astepti.
“Domnul Razbunare”, ca majoritatea filmelor asiatice, nu e pentru cei cu stomac sensibil: violenta e cat cuprinde. Dar nu e violenta doar de dragul violentei. Ca razbunarea e arma prostului, stim cu totii; din acest film primim o confirmare amara. Nici unul dintre personajele principale nu are, la inceput, intentii rele si nu urmareste sa distruga pe altcineva. Ryu nu vrea decat sa isi salveze sora mult-iubita; tatal copilului rapit nu vrea decat sa isi aduca fetita inapoi acasa. Dar, cum bine a grait Gandhi, “filozofia de tip ochi pentru ochi ne lasa pe toti orbi”.
8 lucruri care sigur te ingrasa
apucate de supt puliiiiiiii si ai sa vezi cum te ingrasi :)):)):)):)):))
Rasismul ascuns
Oamenii sunt rasişti nu pentru că nu au trăit în diversitate culturală....
Frustrarile unei femei multumite
Da, cunosc încrâncenarea oamenilor de a rămâne supăraţi şi nervoşi...