Hot City - Cultura urbana feminina

Iata un filmulet animat de la care nu aveam prea multe pretentii -inca o productie comerciala generata pe computer si 3D, mi-am zis, si nici macar nu vine din partea oamenilor de la studioul Pixar, care sunt taticii animatiei 3D comerciale si reusesc s-o injecteze cu umor, dar mai ales cu ceea ce am putea numi in mod cliseistic dar adevarat “suflet”.

„Despicable me” s-a dovedit insa o surpriza placuta. Nu justifica intr-adevar nici un fel de comparatie cu Pixar, pentru ca a ales alta directie, care il face mai asemanator cu “Cloudy With a Chance of Meatballs” de anul trecut: mai putina (spre deloc) seriozitate cu pretentii de mare arta memorabila, mai mult entertainment pentru copiii care vin la film.

Personajul principal, Gru, o caricatura de om cu nasul ascutit, e un individ malefic care face parte dintr-o organizatie a oamenilor malefici si incearca sa obtina finantare pentru un proiect de micsorare si furt a Lunii de pe cer. Nu-l putem deci in nici un caz acuza de ambitii prea marunte. (Ce trist insa ca nici macar intr-o organizatie malefica nu poti scapa de credite si grija finantarilor).

Dar are si un rival, un alt supermalefic ambitios pe nume Vector, care tocmai ce a reusit sa fure o piramida din Egipt si sa puna in locul ei una gonflabila, ca sa nu se prinda lumea. Confruntarea dintre Gru si Vector, intesata de gaguri vizuale de moda veche si in care cei doi se dueleaza in dispozitive fantastice care sunt jumatate a la Inspector Gadget, jumatate a la Coiotul din Looney Tunes, e de departe partea cea mai distractiva a filmului. De asemenea foarte distractive: incercarile lui Gru de a fi “malefic” din inceputul filmului si mai ales armata lui de proletari galbeni si veseli, cu numar variabil de ochi, apartinand unei specii imposibil de identificat.

Ah, dar filmul trebuia sa aiba si “suflet”, nu-i asa? Pentru asta apeleaza la un cliseu vechi de cand cinematografia, cel al copilului enervant, dar induiosator, aterizat in casa unui burlac morocanos ca sa-i inmoaie inima si sa-l transforme din Grinch intr-un personaj la fel de simpatic ca Mos Craciun. Trebuie sa spun, m-as fi lipsit de partea asta, sau as fi preferat sa fie macar mai putin brusca. Ei, dar sa nu protestez prea mult, in fond si la urma urmei, e un “family movie”, trebuie sa aiba musai o lectie de viata emotionanta.

Vocea lui Gru este actorul de comedie Steve Carrell. Desi distribuirea de actori celebri in filme de animatie mi se pare in general doar un truc menit sa vanda bilete, Carrell face o treaba foarte buna si  ii da personajului un accent amuzant si distinctiv. A, le recomand guvernantilor romani sa adopte autoevaluarea financiara a lui Gru drept slogan national: “In terms of money, we have no money”. Adevarat grait-ai.