Hot City - Cultura urbana feminina

Adica, mai pe romaneste, un an in rahat. Dar parca suna mai bine daca o spunem in frantuzeste, nu?

Despre cartea de fata, scrisa de ziaristul englez Stephen Clarke, am auzit eu cum ca ar fi avut mare succes. Ceea ce in general e o garantie pentru o lectura de calitate foarte scazuta. Intr-adevar, nu e vorba de vreo capodopera literara, dar nici macar n-are pretentii de asa ceva. E o carte usurica, chiar foarte-foarte usurica, care isi propune un singur lucru: sa te faca sa razi.

Si cam reuseste: desi am renumele unui zbir incruntat, m-am trezit de suficiente ori hlizindu-ma de una singura prin metrou sau pe unde ma mai apucam sa citesc.

Povestea e cam asa: Paul West, un englez tanar si de succes, e trimis la Paris sa coordoneze infiintarea unui lant de ceainarii englezesti (intitulate, glumet intr-un fel pe care il inteleg numai francezii, My Tea Is Rich). Iar socul cultural e mai mare decat ar fi de asteptat judecand distanta geografica dintre cele doua tari.

Englezul e socat sa observe ca francezii sunt toata ziua in greva, cand ti-e lumea mai draga, ca orasul e plin de merde de caine, ca seful lui se tine de tot soiul de matrapazlacuri care de care mai dubioase, ca echipa cu care ar trebui sa lucreze mai mult sta decat munceste. A, si ca frantuzoaicele au un apetit sexual de invidiat, dar asta nu ar fi trebuit sa il mire daca ar fi tinut cont de reputatia lor.

Clarke povesteste cu destul haz aceste diferente culturale, exagerand o groaza, desigur, in special neintelegerile lingvistice. Ceea ce mi s-a parut insa si mai amuzant, pe masura ce citeam, era faptul ca ma identificam nu cu omul serios venit din Anglia, obisnuit sa ajunga peste tot la timp si sa-si faca treaba la timp, ci cu modul de operare francez.

Caci, nu-i asa, si la noi sunt greve toata ziua. Si la noi se aplica cu mult spor principiul Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim. Conceptul de Laissez-faire ne e la fel de drag noua ca si francezilor. Iar de merde, nici sa nu mai vorbim- calcam in el la tot pasul si suntem in el pana-n gat. Poate ca partea cu sexualitatea debordanta e mai putin evidenta, dar pun pariu ca nenea Clarke a si inflorit serios. Chiar asa, sa se inghesuie frantuzoaicele la el ca la paine calda?

In fine, o carte draguta de citit in timpul liber, atata timp cat nu aveti cine stie ce asteptari de la ea. Daca v-ati dorit vreodata sa va mutati la Paris, s-ar putea sa va cam treaca pofta. Sau...nu. In fond si la urma urmei, Stephen Clarke, autorul cartii, s-a mutat el insusi la Paris, unde locuieste si in ziua de astazi. Dovada ca e rau cu Parisul, dar mai rau fara el.