Hot City - Cultura urbana feminina

Primul impuls pe care il ai cand dai cu ochii de aceasta carte e sa o iei binisor la sanatoasa din calea ei: are vreo 600 de pagini scrise marunt, dandu-ti deci impresia ca sunt slabe sansele sa o termini in timpul acestei incarnari.

Renumele ei m-a facut totusi sa ma gandesc ca ar merita efortul. De fapt, poate ar fi trebuit sa o citesc mai demult, caci Gunter Grass e un soi de clasic in viata.  A primit premiul Nobel si aprecierea oamenilor de pe intregul mapamond in 1999. Cativa ani mai tarziu oamenii de pe acelasi mapamond i-au cerut sa aiba bunul simt de a da premiul inapoi, asa cum se cuvine sa faca un nemernic de fost nazist.

Caci Grass a dezvaluit abia dupa ce s-a umplut de glorie ca a facut parte din SS. Si a adaugat ca va da detalii in autobiografia lui (“Decojind ceapa”). Ce strategie de marketing grozava, mi-am zis. Imi place de omul asta deja. Sa vedem ce-i cu “Toba de tinichea”.

Eroul nu tocmai eroic al cartii, Oskar, e un baiat care locuieste in Danzig, azi Gdansk, oras autonom undeva la intre Germania si Polonia. Oskar s-a hotarat la varsta de trei ani ca oamenii mari sunt niste ipocriti stupizi si ca el nu mai vrea sa creasca. Si n-a mai crescut. De atunci, si-a petrecut vremea batand la toba de tinichea, spargand obiecte din sticla cu tipatul si minunandu-se de prostiile pe care le fac oamenii mari. De exemplu mama lui, care nu mai poate de oboseala de a se imparti intre cei doi barbati care o iubesc. Sau, alt exemplu, prostia colectiva numita Al Doilea Razboi Mondial.

Ah, Al Doilea Razboi Mondial. Eternul si fascinantul subiect pentru cultura contemporana. Daca la Hollywood alegerea  lui e pur si simplu o dovada de imaginatie lenesa, Gunter Grass a fost cu adevarat martorul vremurilor respective. Asa ca  cele 600 de pagini sunt pline de tot ce stim ca a insemnat razboiul, ascensiunea lui Hitler, decaderea lui Hitler, conflictele germano-poloneze, distrugere cat cuprinde si asa mai departe.

Numai ca toate lucrurile astea sunt privite prin ochii lui Oskar, si pentru el nu sunt altceva decat prostii de-ale oamenilor mari, printre care el, cu eterna statura a unui copil de trei ani, reuseste sa se strecoare fara prea mari probleme. Se mai strecoara prin multe alte peripetii, ba calatoreste cu circul, ba conduce o banda de delincventi minori- in fine, pana la urma cartea e doar un roman de aventuri absurde, una dintre ele fiind razboiul, care nu-i cu nimic mai putin absurd decat intamplarile fictive din viata piticului fictiv. Dar in timp ce piticul scapa mereu nevatamat, imprastie, ba intentionat, ba din greseala, numai moarte si nenorocire celor din jur.

Daca nenea Grass n-ar fi avut talent la scris, un megaroman despre razboi si un pitic tobosar ar fi fost din cale-afara de plictisitor. Noroc ca nenea Grass are talent din belsug. Stilul lui face toti banii, fara sa strige: “Uitati-va, va rog, oameni care cititi, ce stil extraordinar am eu!” E drept ca uneori e atat de priceput incat in momentele cele mai grotesti ale povestii s-ar putea sa simtiti nevoia sa va intrerupeti din citit si sa luati o gura de aer. Dar tot o sa dati pagina mai departe. Iar Oskar, cu tot cu inaltimea lui de nouazeci de centimetri, e, cum zic americanii, “larger than life”.