Hot City - Cultura urbana feminina

Te-ai gandit vreodata ca viata ta seamana cu un sotron in care incerci sa arunci o pietricica in fiecare casuta desenata, pana la ultima din joc? E putin spus ca acesta e subiectul cartii “Rayuela”, tradus la noi “Sotron”.

Sa descrii “Sotron” este ca si cand ai incerca sa descrii unui orb o culoare pe care n-a vazut-o niciodata.
Autorul, originar din Argentina, se gandise initial sa numeasca romanul “Mandala”, un fel de labirint purificator, in care sensul se afla in cautarea centrului. Nu in gasirea lui, ci in drumul parcurs pana la el. Sotron, nu este departe ca sens de titlul initial, centrul sotronului este situat in ultima casuta in care arunci pietricica, “in cer”.

Metoda narativa din “Sotron” este inedita, te trage intre paginile cartii si te face personaj, in asemenea masura incat te simti prezent in fiecare moment al cartii, asculti Bessie Smith cu personajele, te uiti in oglinda cu ele si visezi cu ele. Nu este unul din romanele care neglijeaza cititorul si il lasa undeva afara, ca pe un observator strain. “Sotron” te lasa sa-ti alegi singur felul in care citesti cartea. Romanul este impartit in mai multe capitole, mai lungi sau mai scurte, pe care autorul ti le ofera numerotate, insa nu in ordine.

Ordinea o alegi tu. Ca sa dau un exemplu, capitolul cu numarul 1 se gaseste pe la jumatatea cartii, iar cartea incepe cu capitolul 91, ceva de genul asta. La inceputul cartii exista un fel de indrumar dat de autor, despre modalitatile posibile de lecturare a romanului. “Cititorul-femeie” poate sa citeasca doar prima jumatate a romanului, fara sa incerce sa citeasca in ordine capitolele. Ca sa citesti in ordine trebuie sa cauti ordinea capitolelor, sa rasfoiesti de la pagina 34 la pagina 112 si tot asa. Este un fel de puzzle pe care autorul iti da ocazia sa-l refaci. De ce introduce Cortazar si tipul de “cititor-femeie” este greu de spus, poate pentru ca in roman cautarea ii apartine personajului masculin, Oliveira.

Lumea lui Oliveira este o lume incarcata, densa, impartita intre sentimentele pentru Maga si incercarile de a iesi din obisnuintele de gandire, de a sfida absurdul. “Maga, tiparul gol eram eu...”- spune cu tristete Oliveira, aflat in fata pierderii ireparabile a Magai.

Maga, femeia cu multe chipuri, este cea care aseaza amintiri in acel tipar gol construit din gandirea rece si analitica a lui Oliveira, tipar umplut incet cu gesturile si expresiile Magai.

Actiunea romanului se petrece in Parisul anilor '60 si in Buenos Aires, intr-un mediu boem, cu muzica jazz, mate, tigari gouloise si discutii pline de pasiune, proiectate pe fundalul cautarii Centrului. Nu exista un sfarsit al cartii, asa cum nu exista nici un inceput. Cartea te lasa de fiecare data s-o reiei, s-o citesti in ce ordine vrei, oferindu-ti sensuri noi odata cu fiecare incercare de a o reconstitui.