Hot City - Cultura urbana feminina

Aceasta carte am primit-o cadou, dar daca as fi vazut-o intr-o librarie mi-as fi cumparat-o cu siguranta. Pentru ca are genul de titlu care ma atrage – nimic pompos si in acelasi timp neasteptat. Iar daca titlul este asa atunci sunt mari sanse ca si cartea sa fie buna. Dar mai ales lipsita de incercarea autorului de a face o capodopera care, cel mai adesea, cam plezneste pe la cusaturi din prea multa straduinta.

Titlul complet este – Sa nu-ti impaiezi niciodata cainele si alte lucruri pe care le-am invatat de la viata. Si este o carte de memorii scrise de Alan Alda. Cu siguranta vi-l aduceti aminte din MASH, serial de comedie care ne facea sa radem in fiecare zi pe cand aveam 20 de ani. In mod neasteptat, desi cartea este scrisa de un comediant care considera ca printre principalele motoare ale vietii se afla jocul, abordarea se dovedeste a fi una serioasa. De om care incearca spre sfarsitul vietii sa isi inteleaga parcursul spiritual si profesional. Haha, ce fraza am putut sa spun. Nu va speriati, cartea nu este asa.

Oricum, mi s-a confirmat inca o data – cei care fac umor de calitate nu sunt persoane care se hahae la orice. Ci unele destul de triste si serioase carora inteligenta nu le da pace si le releva aspecte inedite ale unor situatii comune. De altfel, cel mai mult mi-a placut prima parte, cea in care explica in ce fel sunt ei, umoristii, diferiti de restul lumii. Adica de cei care doar rad si nu ar fi in stare sa spuna ceva cu umor care sa le apartina. Niste ‘civili’ care nu sunt capabili decat sa repete bancuri asemeni unor papagali.

Daca insa sunteti interesati de lumea glamour a scenei, atunci probabil veti savura partea a 2-a, cea in care povesteste cum a ajuns el sa fie un actor cunoscut. Desi, accentul se pune mai degraba pe cuvantul actor. Pentru ca va povesteste in ce fel a obtinut primele roluri, ce greseli a facut, ce a trebuit sa invete ca sa devina un bun profesionist, cate incercari esuate de scenarii a avut inainte sa fie atat de bun incat sa primeasca Emmy pentru regie, scenariu si cel mai bun actor. Daca aveti impresia ca si pe la ei vedetele sunt de carton, ca pe la noi, atunci va inselati. Au fost nevoie de 20 de ani de munca si multe esecuri inainte sa devina actorul degajat pe care il cunoastem.

Ca si persoanalitate ni se releva un personaj destul de obsedat si tipicar, cu interese dintre cele mai bizare – de la pariuri pe curse de cai, pana la spiritism si stiinta. Insa partea cea mai simpatica este cea in care isi analizeaza relatia cu religia, Alan Alda fiind o persoana spirituala. Uitati un fragment de dialog interior la biserica, cand se impartasea si i se intindea bucatica de paine

“N-o mesteca. Nu ingadui nici macar sa-ti atinga dintii. Mai presus de orice, n-o lasa sa se lipeasca de cerul gurii. Vai, Doamne, ai facut-o. Ai permis sa se intample asa ceva. Dumnezeu ti s-a lipit de cerul gurii. Cum ai de gand sa-L dezlipesti? Trebuie sa dezlipesti hostia si s-o inghiti. Daca se intareste si ramane acolo? Nu poti sa-ti petreci restul zilei umbland de colo, colo cu Dumnezeu in gura. O, Doamne! Topeste-te, topeste-te…”

O gasiti la editura Humnitas.