Hot City - Cultura urbana feminina

Am tot laudat cat de dragut arata cartea desenata de cititori de la Editura Vellant, dar n-am spus nimic despre continutul ei, caci nu apucasem sa o citesc. Iar acum, ca am citit-o, trebuie sa spun ca a doua oara nu m-ar mai inspira in nici un caz sa desenez pinguini si pisici.

Autorul, Guillermo Arriaga, a scris scenariile a trei filme de succes, Amores perros, Babel si 21 grams -pentru cine le-a vazut e destul de evident ca Arriaga nu abordeaza subiecte dragalase si colorate in roz, ci, din contra, ii place sa vorbeasca mai ales despre situatii tragice, disperate si violenta din belsug. (Cine nu a vazut filmele ar trebui sa le vada, in special pe primul- merita efortul). Ei, scrierile lui din acest volum de povestiri, botezat dupa un cartier din Ciudad de Mexico, duc lucrurile si mai departe in ce priveste violenta si disperarea.

Cele 14 povestiri din carte sunt foarte scurte (una din ele are doar o pagina) si cat se poate de inegale valoric, in sensul ca unele dintre ele par simple schite facute pe un colt de servetel pentru Ceva mai dezvoltat, si ma fac sa ma intreb de ce scriitorul n-a asteptat pana a avut pe hartie produsul finit ca sa il dea la tiparit, senzatie amplificata si de finalurile uneori foarte abrupte. Desi cu siguranta gresesc si aparenta asta de “neterminat” e voita.

Apoi, nu doresc niciodata, cat voi trai, sa-mi mai amintesc ca am citit povestirea “Ultimatum violet”, despre un barbat care refuza categoric orice ajutor medical in timp ce o infectie provocata de o capusa ii cangreneaza tot corpul. E un exercitiu intr-ale grotescului si dezgustatorului foarte greu de suportat.

Alte episoade insa, care se bazeaza mai putin pe ceea ce americanul numeste “shock value”, sunt mult mai reusite si au bataie mai lunga. Personajele traiesc intr-o tacere impusa sau autoimpusa- daca ar putea sau ar vrea sa vorbeasca, totul s-ar rezolva, dar nu, pur si simplu le e imposibil. Iar cand totusi vorbesc, se comporta ca niste chinezi aterizati in Europa care ar refuza sa puna mana pe un dictionar- fiecare pe limba lui, fara sa-i asculte pe ceilalti.

Avem, deci: un barbat orb pe care sotia il invinuieste tacit ca orbirea lui le-a distrus casnicia; o fetita cu handicap mintal care nu poate povesti nimanui ca verii ei o violeaza; un baietel a carui familie evita sa-i mai vorbeasca despre sora lui moarta, ca si cum ea nici n-ar fi existat; niste politisti si un doctor care musamalizeaza niste crime, si asa mai departe. Iar in povestea cea mai scurta pe care v-am pomenit-o, un om refuza sa priceapa ca e mort si continua sa se plimbe pe unde-si facea veacul pe vremea cand traia. Tonul alterneaza intre brutal si surprinzator de melancolic.

Ce mai, interzis minorilor si celor prea sensibili la suflet sau la stomac, dar recomandat celorlalti, in special amatorilor de latinoamericanisme. Si vreau sa acord un premiu special pentru final neasteptat povestirii Neinvinsul- ilustrata in mod foarte amuzant de Alexandru Andries cu portretul Unicului si Adevaratului Neinvins, Sergiu Nicolaescu.