Hot City - Cultura urbana feminina

Cum am mai zis si cu ocazia Teoremei lui Almodovar, cartile in care personajul narator se numeste la fel ca autorul, ba mai impartasesc si niste trasaturi biografice, au darul de a ma introduce in confuzie, caci nu mai stiu exact ce e luat din realitate si ce e fictiune. Sa nu ne apucam totusi sa despicam firul in patru prea mult.

Ca si eroina cu acelasi nume a cartii ei “Portocalele nu sunt singurele fructe”, Jeanette Winterson e lesbiana si a crescut intr-o familie foarte religioasa. Dupa cum va puteti da seama, un asemenea mediu nu a fost prea prietenos cu orientarea sexuala a nici uneia dintre cele doua Jeanette.

Capul rautatilor intr-ale credintei habotnice este mama lui Jeanette, care imparte lumea in doua categorii, prieteni si dusmani, si nu cunoaste indiferenta ori moderatia, ci numai ura sau entuziasmul. Adica o descriere foarte potrivita a oamenilor ultrareligiosi: intepeniti intr-o lume de alb si negru, incapabili sa vada nuante si culori.

Jeanette nu e insa copilul tipic sufocat de habotnicie si lovit de rebeliune impotriva religiei. Ea n-are, pana la urma, nici o problema cu credinta ei si nu e tentata sa se indrepte spre ateism sau mai stiu eu ce. Singura problema: credinta si idila cu prietena ei Melanie nu se impaca prea bine.

Ce mi-a placut la cartea asta e ca nu face mare caz de lesbianism si nu-l foloseste ca pe un element socant- pentru ca, de fapt, nici nu ar trebui sa ne socheze in vreun fel. E vorba de o dragoste intre adolescenti ca oricare alta, doar ca s-a intamplat sa apara intre doua fete. Din perspectiva relaxata a naratoarei, de unde vedem si intelegem ca nu e nimic nefiresc in a iubi pe cine ai chef, putem sa ne minunam de cat de socati sunt cei din jurul Jeanettei. Si cat se straduiesc sa le exorcizeze pe fete de Pasiunea lor Nenaturala.

Sa va spun si ce nu mi-a placut, ca sa incheiem cercul exprimarii scolaresti. Exista o directie in care Winterson decide totusi sa faca mare caz, si anume incarcand singura povestea de simbolism, ramificand-o in diverse metafore, elemente fantastice si parabole adiacente, nu foarte subtile. Cred ca am fi putut pricepe destul de bine de ce portocalele nu sunt singurele fructe si fara sa incercam sa sondam adancimi pe care trebuie sa le sapam mai intai.

Chiar si-asa, si chiar daca Winterson tine mortis sa execute diverse experimente stilistice, avem de-a face cu o carte reusita. In care nu e vorba atat despre homosexualitate cat despre cum se chinuie altii sa ne impuna ce inseamna normalitate. Cand pana la urma normal ar trebui sa fie ce ne face fericiti pe fiecare in parte, atata timp cat nu raneste pe nimeni. Desigur, extremismul religios are printre ocupatiile principale sa se simta cat mai ofensat de fericire....