Imparatul mustelor

Autor: sana

Exista un public numeros, destul de greu de neglijat ca si pondere, care se intoarce cu placere la filmele de groaza facute acum zeci de ani. Ma refer la amatorii de filme precum Psycho, Pasarile si asa mai departe.


Acum mi-am dat seama ca sunt si eu cumva din aceeasi categorie. Ma declar parte din publicul care apreciaza cartile de groaza bune, scrise mai demult. Pentru ca Imparatul mustelor e o carte de groaza scrisa de William Golding. Un domn care s-a apucat de scris la 50 de ani si a luat si premiul Nobel pentru literatura, in 1983. Un domn care desi s-a apucat asa de tarziu de fabricat povesti, imi face mie parul maciuca acum, in 2010.


Thrillerul Imparatul mustelor m-a facut sa adorm mai greu in ultimele nopti. De fapt, ca sa spun adevarul, a trebuit sa las cartea din mana cand am ajuns la anumite pasaje, urmand sa reiau a doua zi, pe lumina. Si apoi sa iau un album cu poze despre Italia, care sa ma linisteasca, si sa ma faca sa uit macar putin.


Este vorba despre un grup de copii care scapa dintr-un accident de avion si naufragiaza pe o insula, unde incep sa traiasca fara niciun adult. Ai zice ca adultii sunt cei maculati, care s-au departat de inocenta si puritatea viziunii de copil, ceea ce ne cauzeaza. Dar in Imparatul mustelor lucrurile degenereaza treptat si cumplit, ajungand pana la urma sa iti sufle in ceafa.


Copiii incearca sa se descurce aplicand o bruma de reguli furate de la adulti. Dar fara indrumarea si pedepsele parintilor si profesorilor, ei ajung sa se comporte ca niste fiinte salbatice si primare. Pe masura ce citim, vedem ce se intampla cu prietenia, loialitatea, onoarea, bunul simt si alte lucruri pe care noi, adultii, le consideram subintelese in relatiile cu ceilalti.


Cartea are niste descrieri de stari si contexte incredibil de bune. Fiecare drama, fiecare intamplare e crosetata cu luciditate si cu niste cuvinte foarte bine alese. Premiul Nobel nu se ia usor. Daca nu ati apucat inca sa cititi cartea asta, cred ca ati crescut suficient incat sa o puteti digera si integra. Pentru William Golding, ea a functionat ca o declaratie: sufletul omului e pervertit din nastere, prin urmare nici copiii nu scapa.


Dar ca sa vedeti daca sunteti de acord, trebuie mai intai sa o cititi. Poate incercati nu seara, ci mai pe la pranz. Brrrr.

Pe aceeasi tema
cadouri_valentines_day.jpg Cadouri de Valentine’s Day
muzica_buna.jpg Mixtapes
femeie.jpg Naspa sa fii femeie
carte-plaja.jpg Barbatul anacronic
Comentarii (4)
&nbps;

1. Nora Vineri, 22/10/2010 - 15:42

Genuri
Am indoieli serioase in privinta incadrarii acestei carti in categoria "de groaza". Mi se pare o categorisire care simplifica. Daca as auzi din acest articol pentru prima data de carte, daca n-as fi citit-o deja, as incadra-o intr-un gen minor si nu m-as apropia de ea. Or, "Lord of the flies" e o carte "serioasa".

"Ai zice ca adultii sunt cei maculati, care s-au departat de inocenta si puritatea viziunii de copil, ceea ce ne cauzeaza." - ne cauzeaza ce? Fraza e neterminata.

sana Vineri, 22/10/2010 - 18:55

@nora
E cam neterminata, e drept. Dar cred ca te-ai prins ca parerea gresita ne cauzeaza. Mie chiar mi s-a parut un thriller excelent. Major, nu minor.

2. Nora Luni, 25/10/2010 - 11:22

Verbe si sensuri
Sana, ma tem ca n-ai inteles. Cauta in DEX verbul "a cauza". Trebuie sa fie musai urmat de ceva. L-am mai auzit folosit cum ai facut-o tu. E gresit. "A cauza" nu are sensul "a face rau, a dauna" pe care crezi tu ca-l are.

sana Luni, 25/10/2010 - 16:23

@Nora
Draga Nora,
Ma tem ca nu am pregatirea sa vorbesc cu tine. Orice-as face, imi tai macaroana. Am inteles gresit ca voiai sa vorbesti cu mine.

3. Nora Miercuri, 27/10/2010 - 11:21

Iti iei jucariile si pleci?
Uf, doamne, nu e mai simplu sa recunosti ca ai gresit si sa faci modificarile cuvenite? Da, stiu, sunt o fiinta din aia meschina, care se ia - in mod aberant, desigur - de pocirea limbii.

sana Miercuri, 27/10/2010 - 11:25

@Nora
Nora, tu cu siguranta esti o persoana riguroasa si placuta. Doar ca e ineficient sa vorbesti cu cineva care iti gaseste nod in papura.

4. Nora Miercuri, 27/10/2010 - 15:23

In camera, era un elefant
Mda, vad ca e chiar complicat. Pa!
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din: Carti
Oscar si Tanti Roz Carti

Oscar si Tanti Roz

Desi lectura e scurta, ghemul de emotii pe care cartea ti-l face in stomac tine destul de mult.

Supla, sanatoasa, satula Carti

Supla, sanatoasa, satula

Daca in prag de vara, un roman sau o biografie constituie cele mai inspirate optiuni de lectura, ei bine inainte de a ne deda studierii unui autor...

1Q84 Carti

1Q84

Oh, inca o carte minunata de Haruki Murakami, pe care o asteptam ca pe o paine calda.

 
Publicitate
Ultimele comentarii
Vizitator

Afectiunea se scurge prin buzdugan

Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...

viagra_dosage

Unghii cu probleme. Tipuri

Hello! , , , ,

iris

Oda barbatului in rac

.......superb,acum inteleg multe,nu stiu daca rezist,oricum fericita ca si cu...

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro