Garguii sunt statui cu monstri care pazasc zidurile de piatra ale bisericilor catolice medievale. Pentru noi este cel putin ciudat sa fim intampinati cu astfel de imagini. Cu diavolii care ne prajesc carnea ne-am obisnuit. La aceste forme care nu sunt insa incadrabile niciunde nu prea stim cum sa ne raportam. Dar aparent rolul lor este de a ne pazi de rau.
Pentru ca vorbeste despre aceste fiinte ciudate romanul lui Andrew Davidson este unul interesant. Te mai pot atrage si povestile medievale care te plimba din Islanda pana la Florenta. Nici modul de viata intr-o manastire de calugarite nu e ceva de care sa te lovesti zilnic. Iar povestile despre modul de editare ale cartilor din acele vreme sunt fascinante. Mie mi se pare ca acest roman se inscrie in linia deja cunoscuta a cartilor de popularizare a anumitor perioade din istorie si a ideilor in voga in perioada respectiva care la noi nu au ajuns nici macar ca un ecou vag.
Si cam aici se opreste ceea ce imi place la roman. Ca si lungime mi se pare un pic cam prea mult. Noroc ca reuseste sa te tina intr-o oarecare tensiune, asa ca poti citi in zilele de iarna cand n-ai sanse sa iesi din casa. Tot la capitolul prea mult se inscriu si descrierile mult prea explicite despre cum arata si se recupereaza un corp ce a fost supus unor arsuri severe. Recunosc ca am sarit peste unele pasaje. Si puteti face si voi la fel pentru ca actiunea va ramane la fel de inteligibila.
Tot la capitol negativ este si faptul ca nu mi-a trezit nicio emotie desi subiectul, o iubire care se intinde pe mai multe secole, ar trebui sa iti atinga vreo latura sensibila. Mult mai interesanta a fost descrierea infernului personal, conceput ca o paralela cu cercurile infernului lui Dante.
Lumea se inghesuie insa sa laude acest roman de debut al canadianului Andrew Davidson. Si sa ii prezica o soarta de best seller international. Ajutat mult de un marketing facut ca la carte, aceasta aparitie editoriala fiind decretata cartea anului. Daca sunteti curiosi il puteti achizitiona de aici.




























Scrisoare deschisa catre ele
Ba, eu chiar asa gandesc :) Cu exceptia faptului ca exa nu imi bantuie...
Suna urat dar este practic
Adica vrei sa-i insemni pe gay, ca sa-i recunosti? Gizas, Hitler era mic...
Scrisoare deschisa catre ele
Nimeni nu gandeste (chiar) asa ... e plin de ipocrizie mesajul :)))