Hot City - Cultura urbana feminina

Dupa principiul (ne)sanatos de autoincurajare „intotdeauna e loc de mai rau”, in loc sa ne plangem atata de Romania si de suferintele noastre din vremea comunista sau de acum, ar trebui sa ne gandim ca am fi putut sa traim in Iran.

Pentru mine, ca semi-feminista, cartea asta e interesanta in special ca viziune din interior asupra limitarilor pe care le impune in viata femeilor un regim totalitar si ultrareligios. Stiu ca e la moda sa fii politically correct si sa spui “vai, noi, liberalii/crestinii/cei din regimuri democratice suntem prea plini de noi si nu intelegem nimic din islamism- femeile lor nu sunt asa de oprimate pe cat credem noi”. Dar nu stiu cum sa iau altfel decat drept opresiune un regim in care poti fi biciuita de politie daca ai unghiile facute sau in care in instanta marturia ta valoreaza jumatate cat a unui barbat.

In regimul asta a trait profesoara de literatura Azar Nafisi, aflata acum in SUA. Nafisi povesteste aici perioada in care, locuind inca in Teheran si demisionara de la Universitatea unde preda, isi formase un grup de lectura in particular, alcatuit din cele mai bune 7 studente ale ei. Iar printre analizele literare pe care le desfasoara ele in sufrageria profesoarei, band ceai si mancand prajiturele, se insinueaza si discutii despre problemele lor personale- care decurg, direct sau indirect, din Republica Islamica.

Nu glumesc cand pomenesc de analiza literara, o mare parte din carte e ocupata de asemenea comentarii, printre care si un “proces” al romanului “Marele Gatsby”, in care acuzatorii sunt studentii musulmani radicali.

Recunosc ca nu impartasesc entuziasmul lui Nafisi pentru scriitori anglofoni “clasici” precum Jane Austen sau Henry James, care mi-au provocat mereu o plictiseala crunta. Am trecut repede peste pasajele unde autoarea le lauda cartile, despicand firul in patru si gasindu-le diverse subtilitati te miri unde. Iar daca n-ati citit cartile cu pricina, cu atat mai mult va veti plictisi sa le cititi comentariul literar.

Memoriile lui Azar Nafisi sunt insa foarte bine scrise si ar trebui sa fie lectura obligatorie pentru femeile care cred ca feminismul nu are nici un rost si ca adeptele lui sunt doar niste frustrate care nu si-au gasit un barbat asa cum isi doreau. Daca nu intelegi ce beneficii ti-a adus feminismul, atunci ai nevoie sa citesti cartea asta si sa vezi cat de mult le lipsesc unora aceste beneficii, inclusiv lucruri banale cum ar fi sa ai voie sa te plimbi imbracata in blugi si tinand de mana un barbat cu care nu esti maritata.

Insa, mai mult decat atat, e vorba si de perspectiva intelectualului zdrobit de ingustimea celor de la putere, oameni care cred ca arta trebuie sa fie “morala”, sa educe, sa faca propaganda pentru o anumita ideologie. Oricine a stat vreodata de vorba cu un fanatic religios, indiferent de religia lui, stie ca dialogul e imposibil. Dar intelectualii precum studentele lui Azar Nafisi traiesc un cosmar: in tara lor, fanaticii sunt cei care hotarasc cum ar trebui sa gandeasca oamenii rationali.

Cartea a aparut la editura Rao.