Hot City - Cultura urbana feminina

Ca sa poti consuma cu succes produse culturale venite din Japonia, trebuie sa respecti un singur principiu foarte clar: sa nu te mire nimic, absolut nimic. Odata ce incepi sa te miri si sa te intrebi: “Dar ce logica are asta? Dar cum e posibil? Dar nu e realist! Nu respecta legile gravitatiei, continuumului spatiu-timp!”  ai luat-o in directia gresita.

Pentru ca productiile culturale ale japonezilor au un talent deosebit de a incalca toate aceste legi cu aerul cel mai firesc din lume. Nu am citit prea multa literatura japoneza, dar in cazul filmelor e foarte adevarat. Totusi, acum nu vom vorbi despre filme, ci despre cartea lui Kobo Abe “Barbatul Cutie”.

Eram pregatita sa nu ma mir daca Barbatul Cutie ar fi fost cu adevarat o cutie care era, cumva, simultan si barbat. Dar nu, el e un barbat obisnuit, care pur si simplu alege sa-si petreaca viata varat intr-o cutie de carton si sa se plimbe asa prin oras, holbandu-se la trecatori prin fanta pe care si-a decupat-o in minunatul lui invelis.

Cum reuseste sa traiasca mereu intr-o cutie? La intrebarea asta e usor de raspuns, caci naratorul va explica pe larg cum sa va confectionati propria cutie, ce sa va luati cu voi in cutie ca sa nu va lipseasca nimic si asa mai departe. De ce vrea sa traiasca mereu intr-o cutie? Ce importanta are, nu v-am spus ca nu trebuie sa va mirati?

De fapt, eu oricum sunt genul de om care nu se prea intreaba de ce Gregor Samsa din “Metamorfoza" lui Kafka s-a transformat intr-un gandac. S-a transformat si gata, sa vedem ce se intampla in continuare. Iar in cartea lui Kobo Abe postura de Barbat-Cutie e un adevarat mod de viata, cu tot mai multi adepti, care observa societatea si sunt urati de ea.

Peripetiile Barbatului Cutie includ o tranzactie vizand propria cutie, o intalnire cu un fals Barbat Cutie si cu o femeie care are un fetis pentru Barbati Cutie si alte lucruri, ma scuzati, dubioase. Asta a fost singurul cuvant cu care am putut sa descriu cartea, cand am returnat-o la biblioteca si m-a intrebat cineva cum e. Dubioasa, zic.

De fapt, naratorul explica treaba cu cutia cam asa: oamenii isi doresc sa priveasca, nu sa fie priviti. De aceea, cei care merg sa vada un film platesc sa priveasca, iar actorii sunt platiti sa fie priviti: sa fii privit e ceva fundamental neplacut, te expune in fata celorlalti.  Dintr-o cutie poti sa privesti nestingherit, iar cei pe care ii observi se simt stanjeniti nu numai pentru ca sunt observati, ci si pentru ca tu esti ascuns si nu pot contraataca folosindu-si propria privire. Intr-o poveste cu asemenea date puteti gasi insa zeci de interpretari metaforice. Exact ca si in cazul lui Kafka.

Cum spuneam, dubios. Eu v-am avertizat, acum depinde cum se manifesta gusturile voastre. Cartea o gasiti la editura Polirom, iar mai jos gasiti un filmulet care ilustreaza foarte reusit, zic eu, un capitol din roman.