N-am innebunit eu de vorbesc invartindu-ma in jurul cozii. Chiar asa se numeste calendarul la a carui lansare am fost. E vorba de o colaborare intre Clubul Ilustratorilor si Art Directors Club of Romania, adica intre doua profesii care au destule lucruri in comun. Printre altele, intrebari de felul: “Cine sunt eu?” Oamenii din publicitate sunt la granita dintre bussiness si arta; ilustratorii nu sunt luati in serios ca artisti pentru ca ce fac ei pare a fi destinat unui public infantil.  

Voluntari din cele doua cluburi de profesionisti s-au tras la sorti in perechi formate din cate un art director si un ilustrator; fiecare echipa a realizat o fila din calendar, iar rezultatul e cat se poate de placut ochiului. Stilurile artistilor sunt foarte diferite si fiecare a gasit o modalitate inventiva de a pune in pagina zilele unei luni. Pe bancile unei sali de clasa, de exemplu. Sau pe frecventele unui radio complicat. Ce mai, mult mai dragut de agatat pe perete decat un calendar cu poze cu caini, sa zicem.  

La fata locului, adica la lansare, care s-a intamplat la IAA House, am ascultat, laolalta cu alti oameni care au biruit troienele, nu foarte multi, ce-i drept, o discutie cat se poate de interesanta despre rolul ilustratiei. In advertising, in publishing si in general in Romania, unde oamenii s-au obisnuit cu gandul ca tot ce e desenat e automat pentru copii.

Mai rau decat atat, grafica atragatoare nu e de fapt deloc atragatoare pe pietele de la noi, a zis presedintele Art Directors Club, Serban Alexandrescu de la Headvertising. Si apoi a povestit experimentul cuiva care scosese pe piata acelasi dictionar, la acelasi pret, in 2 variante: una cu o coperta banala, alta frumos ilustrata. Incredibil dar adevarat: cartea urata s-a vandut mai bine.  

Alexandrescu a numit acest mic neajuns (care m-a facut pe mine sa-mi reconsider idealurile de a ma imbogati din desenat) sindromul Pif sau al realismului socialist. Carevasazica, singurii care isi dezvoltau un gust pentru lucruri desenate, in glorioasa era comunista, erau copilul securistului si copilul postasului, care aveau acces la revista sus-numita. Iar restul au ramas “oameni seriosi”.  

Mare pacat, caci in publicitate, de pilda, ilustratia poate ajuta la construirea identitatii unui brand. In orice caz, mult mai bine decat niste fotografii banale luate dintr-o banca de imagine. Sigur, sunt si probleme de ordin practic in ce priveste intrebuintarea ilustratorilor in advertising. Cum ar fi problema “timp”:  dureaza mai mult atunci cand comanzi o ilustratie decat sa faci rost de o poza. Pe urma, poate ca ilustratorii nici nu-si promoveaza suficient portofolii adecvate publicitatii, au spus “publicitarii”. (Iar fetele de la Clubul Ilustratorilor au combatut “acuzatia”) .

Una peste alta, ilustratia ca nisa ramane, in cuvintele lui Sorin Tranca de la Friends Advertising, “un copil orfan al unui copil orfan care vine dintr-o familie de oameni fara parinti”. Dar dupa acest experiment reusit de colaborare publicitar-ilustrativa ar putea urma si altele, de ce nu? Calendarul Ilustrat cu Ilustratii are un tiraj limitat de vreo 300 bucati si il gasiti la Rue de Pain si la libraria engleza Anthony Frost.