Hot City - Cultura urbana feminina

La cite des plaisirs perdus

­Nu m-a atras niciodata Franta. N-am fost niciodata la Paris. Francofonia nu-mi spunea nimic. Hexagonul era mereu pe ultimele locuri în doleantele de calatorie. Mereu lasat la urma când era sa aleg destinatia urmatoare.
Dar apoi a fost Bordeaux.

Norocul ?i hotcity m-au dus pe pamânt francez. Pentru trei zile de placeri. Un amic a întrebat ce am de gând sa fac daca chiar câ?tig excursia ?i ajung la Bordeaux. Când i-am spus ca a? vrea sa manânc ceva gustos ?i sa beau ceva bun, a spus ca suna burghez. How bourgeois.
Ce n-a înteles el e ca era vorba de hedonism. Pur rasfat.

­­

Rasfat vizual. Ora?ul e splendid, cu de toate pentru toate gusturile. Bulevarde largi ?i aerisite, copaci, piste de biciclisti si masini putine. Cartier cu aer medieval, cu stradute înguste pietruite, case înnegrite de vreme si iz de anticariat. Un chei modern, cu plante aranjate impecabil, o oglinda de apa care sa reflecte palatele de sec. XVIII si jocuri de lumini noaptea. La asta se adauga mult soare. Ni s-a spus ca am nimerit probabil cel mai frumos weekend de toamna.

Rasfat olfactiv. În orice loc, fie un autobuz aglomerat sau un bar înghesuit, lumea mirosea a parfum de cel mai bun.
Rasfatul papilelor. Lasam la o parte bufetele încarcate de bunatati de la mic dejunul hotelului. Am avut impresia ca în orice bistrou am intra, oricat de modest, mancarea va fi oricum fabuloasa. Si asa era. Pentru ca probabil francezii se respecta pe ei in primul rand, in ce priveste mancarea, cred ca nu concep sa gateasca mediocru nici chiar pentru sacaitorii turisti sau sa serveasca ceva ce e facut mai putin decat excelent. Incepand cu meniul, care invariabil suna nemaipomenit... Millefeuille cu rosii si branza de capra proaspata. Scoici numite "nuci de Saint Jacques" cu cocos, curry si chitra. "Clafouti" cu somon fume si flori de dovlecel. Chec de chorizo cu caviar de rosii si cimbru. Tartar de legume trei arome. Evantai din piept de rata cu "chutney" de smochine. Foie gras. Carpaccio de somon cu parmezan. Jambon cu ceapa crocanta. Creme brulee cu nuci pecan. "Pain perdu" si nectarina coapta cu rozmarin. Platou de serbeturi sase arome. Pe langa enigmaticele garbure, pibales, sanquette, salmis, tricandilles, tourtiere, croustade, cruchade, escoton. ...Si culminand bineinteles cu vinurile.

­

Iar rasfatul oenologic a fost ziua a doua, petrecuta la vii in Medoc, vizitand doua din ele, Prieure-Lichine si Paloumey. Cu oameni pasionati care te plimba prin pivnitele si printre butoaiele lor si-ti explica despre vinurile lor ca despre niste copii fiecare cu personalitatea lui. Cu degustare de rosu si alb la muzeul vinului si negotului de vin, cu pranz, bonus in bonus sa zicem, la bistroul unui domn - cu zeci de sticle pe culoar si zeci de branzeturi in pivnita - cu "camembert roti", "confit de canard" si tarta de lamaie, apoi iar degustare de rosu si alb la prima vie, degustare de rosu si alb la a doua vie... Prea mult vin ? "Mais vous pouvez le cracher, madame", "puteti sa-l scuipati dupa ce gustati", de parca m-as putea lipsi macar de un strop din vinurile acelea splendide. O zi dupa care ti se invarte capul si la propriu si la figurat si te intrebi ce-ai facut sa meriti asta.
In a treia si ultima zi, am vrut sa incer­cam ceea ce se spune a fi rasfat suprem, les huitres, stridiile. Servite cu paine de casa, carnat "crepinette", branza rasa, supa de peste cu scoici, sos cu usturoi si multa lamaie. Se zice ca prima stridie nu se uita. Eu o voi tine minte ca... prea marina. Ca o gura de concentrat de apa de mare. Dar sigur trebuie sa perseverez cu stridiile.
Acesta a fost weekendul meu la Bordeaux. Si de ce plaisirs perdus ? Pentru ca ma intreb cand voi mai avea parte de asemenea minunatii.