Cand vine vorba de subiectul asta, nu cred ca sunt asa speciala, desi mi-as dori. As vrea sa mananc, daca s-ar putea, numai din fructul oprit. Oricum ar arata el si oricum ar mirosi el si oricare ar fi motivul pentru care imi este el interzis.

Barbatii altora sunt mai buni decat barbatul meu, colegii de birou mai sexi decat eternul coleg de apartament. In dragoste, misterul e mult mai bun decat concretul pe care il stiu inside-out. Iar diferenta de varsta (cand nu eu sunt cea tanara) e un afrodisiac cu puternic miros violaceu. Cum nu pot insa sa traiesc periculos in fiecare secunda, imi astampar pofta moderata si cu fructe normale. Adica relatii cumpatate, cu picioarele pe pamant si mintea eliberata de pasiuni puternic endorfinice.

Dar la polul opus vine fructul oferit. Adica acea persoana care mi se inghesuie dinaintea ochilor cu inima disecata si picioarele desfacute. Si ma implora sa o consum imediat si mereu. Pentru ca ea nu are alta ratiune de a trai decat sa ma imbuibe pe mine, pana vomit. Partener pe care, intr-un moment de neatentie, l-am ales. Dar care nu a facut fata personalitatii mele si a ales bucuros sa traiasca fara de coloana vertebrala, crezand ca asa e mai convenabil pentru toata lumea.

Cand respir, gura lui sta prin preajma, pentru ca numai expiratia mea este pentru el oxigen salvator. El isi dezbraca propriile valori si interese si dorinte ca pe niste hainute ponosite si le arde pe un rug mare, in public, dansand ca un nebun ceva ritualic. De acum inainte va manca numai omleta, pentru ca asa imi place mie. Ma va insoti la shopping cu figura de caine batut dar recunoscator ca il las sa mi se incurce printre picioare, ducand credincios plasele grele in gura. Si un bidonas cu apa la gat, in caz ca mi se face putin sete.

Cand deschid ochii dimineata il gasesc déjà privindu-ma cu drag, cu fata lipita de a mea. Cand mananc ma tine de cealalta mana daca fac imprudenta sa folosesc doar furculita. Imi detesta prietenii pentru ca le aloc pastile de atentie pe care as putea mai bine sa i-o dau lui. Fiecare vorba a mea in vant inseamna ceva pentru el. Nu concepe ca as putea sa vorbesc despre ceva care sa nu il vizeze direct. Si ca rezultat, sufera cumplit cand zic absenta ca este frig afara. Pentru ca asta inseamna ca el nu a reusit sa ma incalzeasca destul. Asa ca mi se baga si mai tare in suflet, ca o liana parazita. Daca imi duc mana la cap, clipeste speriat. Daca ma ridic brusc, lesina.

Fructul oferit, barbat sau femeie, nu poate sa conceapa ca face rau. Doar se straduie atat de mult! Nu are organul cu care sa inteleaga ca pe masura ce se cocoseaza si se umileste mai tare, cu atat iti vine mai rau sa-l faci una cu pamantul. Ca din ce te mangaie mai cu foc, din aia nu stii cum sa iti mai tragi carnea de sub atingere. Si din ce te saruta mai des si mai cu patima, din aia iti retragi buzele, chiar daca ar fi sa nu mai saruti niciodata pe nimeni.

Fructul asta care ti se ofera cu de-a sila, in loc sa se supere ca il tratezi cu ura, crede ca nu s-a muncit destul. Si devine si mai slugarnic, si inca si mai mieros. Rezultatul final, pana sa-l scoti cu forcepsul din viata, este un fel de amoeba fara vointa proprie. Recunosc ca poate ca e nedrept sa fie asa. Dar cine sunt eu sa schimb randuiala lumii?

Fructul care te implora sa-l consumi este prin definitie dezgustator, exact in masura in care fructul oprit e seducator. Tot ce pot sa sper este sa nu-mi ia Dumnezeu mintile si sa ma transform eu insami in asa ceva. Desi cred ca trebuie sa ai scris in sange felul asta de a fi. Era si vorba aia: fereste-ma Doamne, de fructe oferite, ca de fructe oprite ma feresc singur.