Nu stiu daca v-am mai spus pana acum sau daca v-ati dat seama singuri dar Adela este o persoana care gandeste. Ba chiar una foarte desteapta. Cea mai desteapta pe care v-o puteti inchipui voi. Desigur, daca eu as fi fost un scriitor bun, nu v-as mai fi zis asta, v-as fi lasat sa capatati singuri revelatia, eu doar avand grija sa insirui gandurile care ii trec ei prin cap. Insa povestea trebuie sa mearga mai departe si mie nu imi trece nimic inteligent, asa ca va spun sa luati si asta in considerare cand veti citit cele ce urmeaza.

Adela gandeste mult, nu lasa lucrurile la intamplare, nu vrea sa fie lovita de ele trezindu-se ca universul ar avea ceva imprevizibil. In plus, e o dovada de inconstienta sa crezi ca trei secunde ar fi suficiente pentru a lua cea mai buna decizie. Cam atat au soferii pe cale sa moara sau sa isi piarda picioarele la dispozitie. Si drept dovada sunt complet insuficiente. Le ajung doar cat sa se duca diret in copac, ceea ce arata ca au judecat stramb.

In fine, Adelei ii place sa isi ofere ceva mai mult de 3 secunde pentru tot ceea ce face. Asa ca, oricat ar fi de presant, refuza sa ia o decizie pe loc. Se duce acasa si judeca lucrurile in liniste. Asa a facut si atunci cand a trebuit sa se hotarasca intre inghetata cu crema de fructe si cea de caramel. Fructele sunt mai multe, deci ar avea varietate. Dar caramelul permite combinatii, deci chiar nu ar avea nici o limita. Si de atunci consuma numai inghetata care contine caramel si de fiecare data de alt tip, ceea ce arata ca timpul pierdut pentru a lua decizia a fost de fapt castigat pentru viata viitoare.

Cam in mod similar au stat lucrurile si cu Victor. In momentul in care si-a dat seama ca ar vrea sa il mai vada nu a mai asteptat sa il intalneasca si sa petreaca ceva vreme cu el ca sa descopere ce are de spus. In fond, clipele alea pot fi folosite si mai bine. Asa ca a utilizat tocmai timpul din lipsa lui pentru a descurca tot acest puzzle. E adevarat ca nu l-a vazut decat cel mult un minut, daca luam in calcul si momentele pierdute sa se adune in urma accidentului floral, dar Adela e desteapta, asa ca ea rezolva rapid puzzle-uri care altora le iau o viata intreaga.

I-a ghicit meseria si micile neintelegeri cu parintii dupa curburile fine ale ridurilor din jurul ochilor, i-a inteles preferinta pentru sporturile pasnice privind forma unghiilor, tenisii l-au aratat de un nonconformism necautat si de o lipsa de gust linistitoare, urmele de pe frunte i-au prezis cateva momente tensionate in viitor. Cel mai mult i-a placut vocea. Atat de comuna incat se confunda cu ideea de barbat si Adela a visat toata viata sa se culce cu prototipul barbatilor ca sa poata sa isi inchipuie astfel ca i-a avut pe toti si sa termine cu prostia asta ca poate totusi altcineva e mult mai potrivit.

Iar cand a terminat cu aceasta caracterizare a inceput sa isi inchipuie ce inseamna o viata alaturi de el. Se vedea discutand despre utilitatea cappucino-ului si cumparand rulouri cu mere pe la 12 noaptea (inexplicabil aceasta imagine i se parea incredibil de reusita, asa ca tot revenea asupra ei), ba chiar intelegea in ce fel ar evolua o cearta si cum anume ar trebui sa se comporte pentru a avea ea castig de cauza. Pentru ca el nu era acolo sa se apere si din spirit de dreptate il lasa sa puncteze el initial. Adelei, cu creierul ei exacerbat, nu ii era greu sa joace la doua maini.

Fiind rapida de felul ei la tot ceea ce tine de inferinte logice si prin urmare universal adevarate Adela a terminat repede cu aceasta parte. Si acum nu mai ramanea decat sa apara el. Cum insa intarzia a tot facut ajustari la imagine, pana Victor a ajuns mic, gras si sasait si a izbucnit cearta monstruoasa in care Adela a plecat plina de demnitate trantind usa si hotarandu-se ca e mult mai interesant sa caste pana la sfarsitul zilelor decat sa il mai suporte chiar si o clipa in viata ei.