Muncesti ca sa traiesti, ori traiesti ca sa muncesti?

comunitate

Home La cine tinem Idei cu testosteron

Despre Contact Newslettere RSS Sitemap

Muncesti ca sa traiesti, ori traiesti ca sa muncesti?

Autor: dono - 03/11/2009

Articolul face parte din rubrica Idei cu testosteron
E barbat. Are ochii verzi. E blogger. E cam de varsta noastra. Are 33 de ani.

Vede prin pereti ca Superman. Si spune lucrurile verde in fata. Zice despre estrogen si manifestarile lui in viata de zi cu zi. Dar in mod curios, nu ne face sa ne doara.

Ti s-a intamplat sa ajungi acasa de la munca si sa nu-ti doresti decat sa dormi? Ori sa mananci in nestire, poate pentru prima data in ziua aia, si apoi sa atipesti cu telecomanda in mana?

Ti s-a intamplat sa uiti cand e ziua cuiva din familie ori unui prieten apropiat? Dar sa ai bine intiparite in memorie termenele la care trebuie sa predai un proiect, o lucrare, o analiza, un plan?

Uiti cand e week-end-ul si-ti dai seama ca-i duminica doar pentru ca dimineata, cand mergi la birou, strazile sint aprope goale?

Ai grija sa ai bateria mobilului incarcata, incarcatorul la laptop in permanenta la tine dar descoperi cu surprindere, seara, ca nu mai ai paine iar dimineata ca nu mai ai cafea si lapte?

Duci micile afectiuni pe picioare, te automedicamentezi, nu ai mai fost la un medic de cand ti-ai facut analizele obligatorii cerute la locul de munca?

Planifici vacante in strainatate dar nu ai habar cum arata parcul de langa casa ta?

Nu te-ai casatorit, ori daca te-ai casatorit amani aducerea pe lume a unui copil pentru ca inca nu e timpul sa-l ai si pentru ca nu vei avea timp pentru el? Ori ai inceput sa te temi ca "trece vremea"?

Ti-ai pus macar una din intrebarile de mai sus?

"Felicitari", esti carierist(ă), ai in jur de 30-35 de ani, un job bun, ai avansat in cariera, ai profesia pe care ti-ai dorit-o, ai facut poate chiar si studii de specialitate. Esti apreciat de sefi, esti o masina de facut bani, esti eficient, bine pregatit, ai inceput de jos si ai ajuns sus, primesti o sarcina si in momentul in care auzi despre ce-i vorba ai deja in cap ce trebuie sa faci. Ai bani de paine, ai bani de Paris, ai bani sa-ti ajuti si parintii daca au nevoie. Ai costume si costumase, pantofi si pantofiori, iti zboara degetele pe tastele computerului de parca ai avut si intrauterin o tastatura la dispozitie. Daca parintii tai nu au ocupat posturi cheie inainte de '89 (1989) ai si rate, bravo, ai un parfum bun pe o etajera la baie si poate ai si o pensie privata.

Ce nu ai? Timp pentru tine si ai tai iar cercul de prieteni a inceput sa se micsoreze. Inca nu ai niste bani pusi bine, intr-un cont la o banca, pentru ca nu te-ai gandit inca la faptul ca vei avea nevoie de asa ceva. Zicandu-ti ca inca mai ai timp. Si sa-ti zic ce-ti mai lipseste? O alternativa. Pentru ca esti inca puternic(ă), te duce mintea, te tine fizicul.

Si acum doua intrebari extrem de simple. Pentru voi, cei care corespundeti macar partial portretului schitat mai sus:

1. Cat crezi ca te mai tin bateriile in ritmul asta?

2. Unde te vezi peste 15 ani?

Va astept cu interes raspunsurile. Si va doresc multa putere.

Taguri: succes munca overtime cariera timp liber prieteni

Trimite prin e-mail pagina Trimite prin Y!M

Comentarii

Miercuri, 04/11/2009 - 10:07 — Kira

workaholicshi

Cred ca cei despre care vorbesti sunt niste specimene rare, care nu vor avea timp sa mai si intre pe aici, ce sa-ti mai si raspunda... dar, cine stie...

Miercuri, 04/11/2009 - 10:13 — dono

Uorcoholicsi

Kira, ar avea posibilitatea sa povesteasca ce si cum. Bietii de ei sint toata ziua cu botul in net. Dar e greu sa recunosti orice fel de dependenta. Atunci cand o recunosti ai facut primul pas spre eliberare.

Miercuri, 04/11/2009 - 11:44 — Kira

>>Dono

Strict la subiectul tau, tot nu cred ca s-ar infatisa unul dintre ei pe aici, fiindca, teoretic , n-au timp de divertisment... n-am dreptate? Dar, nu cred ca toate dependentele sunt niste experiente negative in intregime. Unele te ajuta sa descoperi noi limite, de care nici macar nu aveai idee pana acum ca exista. Eu zic ca, daca ai vointa, poti sa ajungi sa-ti moderezi dependenta, fara a pierde din vedere toate lucrurile pozitive pe care ti le ofera.

Miercuri, 04/11/2009 - 10:55 — Capitanu

.

Bateriile ţin. În general concediile sunt văzute ca evadarea atât de necesară şi mai ales ca moment de reîncărcare a bateriilor. (Că veni vorba, abia aştept să vină concediul şi vacanţa de sărbători. Şi vara o doresc să vină, ca să mai pot să plec la şi să mă întorc de la muncă pe lumină. Altfel, acum văd doar întunericul.) Peste 15 ani mă văd retras la casa de la ţară, cu destui bani cât să trăiesc, eventual cu un post prin primărie pe undeva, cu livada care o să scoată bani bunicei până atunci. Da, mă regăsesc în portretul creionat de tine mai sus, dar doar din anumite puncte de vedere. Dimineaţa de exemplu, prefer să beau cafeaua în drumul spre serviciu şi în felul ăsta să dorm cu 10 minute mai mult. Ce ai caracterizat tu poate fi separat în 2 tipuri: cei care nu au alt ţel decât de a face bani, fără însă a avea un scop clar în viaţă şi cei care muncesc pe rupte pe un salariu bun, cu gândul să poată câştiga nişte bani pentru a-şi îndeplini visele şi a trăi aşa cum îşi doresc. Categoria a doua are nişte idealuri palpabile şi de multe ori un plan pentru a le atinge. Prima categorie se aseamănă cu nişte cârtiţe. Unde le iese tunelul pe care îl sapă, e bine. nu îi interesează mai mult.

Miercuri, 04/11/2009 - 11:07 — Theia

din ciclul "mananc si plang. mananc."

1. bateriile te tin atat cat trebuie, atat cat e nevoie. si tu ai zis, nu exista o alternativa 2. generic vorbind, toata lumea se vede bine peste 15 ani. practic insa, majoritatea habar nu avem nici unde o sa ne petrecem weekendul (presupunand ca am avea asa ceva) viitorul suna bine....

Miercuri, 04/11/2009 - 11:15 — Dono

Incep eu....

Vad multa reticenta si timiditate. Incep eu asadar. Intrunesc cateva din conditiile de mai sus. Mai multe. Pe alte cateva le-am strans din discutii cu apropiati ori observare. Nu stiu ce voi face peste 15 ani. Habar nu am. Si e ingrijorator. Imi place extrem ce fac acum. In acest moment nu mi-as schimba jobul daca mi-ar fi oferit altul la fel de bine platit. Ori mai bine. Nu stiu insa nici cat ma mai tin bateriile daca voi munci la fel. Daca-consumul psihic, stresul, vor ramane la fel de mari si in urmatorii ani. Ori, Doamne fereste, vor fi mai mari. Ce as vrea sa fac? Un magazin in care sa vand soldatei. Plasat - modest - in centrul vechi al Bucurestiului. Poate pe strada Smardan. Daca esti pe aici un miliardar cu bani multi, eu vin cu ideile si facem cel mai tare magazin de soldatei din lume.

Miercuri, 04/11/2009 - 11:17 — Dono

Capitane

Iarta-ma, ti-a aparut comentariul mai tarzior decat probabil l-ai postat tu.

Miercuri, 04/11/2009 - 11:20 — Capitanu

Dono

Nu-i bai, nu se grăbeşte nimeni :) Doar aşteptăm să se facă ora 18 să plecăm spre casă.

Miercuri, 04/11/2009 - 12:18 — Ikemaua

Nope, not me

Am fost si eu asa. 10 ani. Si mi-a priit. Job bun, bani buni, tot timpul plecata pe-afara, super gasca la servici, serviciul era familia mea. Si in timpul asta copilul mi-a crescut mare si am ratat cele mai emotionante momente din viata lui. N-am fost alaturi de el cand avea nevoie (da, e un cliseu, stiu, dar cat e de adevarat). Cu jumatatea mea ma vedeam cat sa ne zicem noapte buna si buna dimineata. Cele mai frumoase impresii din calatorii le impartaseam cu colegii si familia mea se uita cu jind cand povesteam. Independent de mine, lucrurile au luat o intorsatura la un moment dat. Castig mai putin (dar suficient pentru un trai decent) dar am timp berechet. As putea sa avansez, sa intru iar in iuresul de altadata si sa castig mai mult. Nu mai vreau. Prioritatile pe lumea asta sunt pentru mine altele de-acum. Nu vreau sa incep sa traiesc pentru mine si familia mea cand o sa am colesterolul cat casa sau diabet din cauza stresului. Cred ca toti ar trebui sa punem mai putin pret pe bani pentru nimeni nu ne garanteaza ca vom putea sa ne bucuram de ei. Sau daca cei dragi vor mai fi alaturi de noi cand vom avea timp pentru ei.

Miercuri, 04/11/2009 - 12:36 — silvia

...

si ce te faci daca muncesti ca orbul, dai mult din tine, dar pentru ca e criza n-ai bani de rate, de parfum bun, de paris, sa-ti ajuti parintii, doamne-fereste. iaca aici frustrare. planurile se duc pe masura ce primesti refuzuri, ca "e criza". prietenii pe care ii mai ai si-i mai suporti, ca esti cu nervii la pamant, iti zic, sfatosi, sa "mai cauti". dar fir=ar sa fie, cauti de un an! si stii ca esti bun, ti se spune ca esti bun, simti ca esti bun. dar e criza. sa zici mersi ca nu esti dat afara, nu?! in ritmul asta n-o mai duci nici juma' de an. dar asa ai zis si acum 6 luni. pe de alta parte, ii inteleg pe aia care vor multi bani, din ce in ce mai multi bani, toti banii,, dar nu ii inteleg pe cei care nu se pot opri.

Miercuri, 04/11/2009 - 13:01 — sana

m-ai lovit

M-ai lovit rau de tit cu subiectul asta. Exact asa cred si eu.

Miercuri, 04/11/2009 - 13:02 — dono

eh

Ikemaua, bravos! Silvia, regret ca traversezi momente mai grele.

Miercuri, 04/11/2009 - 13:50 — silvia

...

nu-s atat grele, cat foarte, dar foarte frustrante. pentru ca sintagma care merge de obicei, "do someting", acuma nu mai merge, pentru ca n-ai ce dracu sa faci tu, personal. aia e buba!

Joi, 05/11/2009 - 22:42 — Vizitator

000

Parca am fi trasi la xerox... Futu-i masa de treaba! Pentru ce muncim?

Marti, 09/03/2010 - 14:44 — maria

acelasi gand

am avut acelasi gand cu tine cand citeam articolul, parca am fi tresi la xerox, mi s-au urat de tot zilele astea

Vineri, 06/11/2009 - 00:07 — boldfrank

perfect adevarat, dar cum iesim din vrie?

Ce nu ai? Timp pentru tine si ai tai iar cercul de prieteni a inceput sa se micsoreze. Inca nu ai niste bani pusi bine, intr-un cont la o banca, pentru ca nu te-ai gandit inca la faptul ca vei avea nevoie de asa ceva. Zicandu-ti ca inca mai ai timp. Si sa-ti zic ce-ti mai lipseste? O alternativa. Pentru ca esti inca puternic(ă), te duce mintea, te tine fizicul. Si acum doua intrebari extrem de simple. Pentru voi, cei care corespundeti macar partial portretului schitat mai sus: Dono, e foarte dureros pentru mine ce scrii, m-am regasit foarte mult in cele scrise de tine. Cred ca nu mai tin mult bateriile in ritmul asta, dar sincer nu stiu cum sa ies din vria asta. Economii nu prea sunt, rate am, trebuie sa cistig bani, deci nu prea am ce face. Care ar fi calea de iesire? In mod ideal, peste 15 ani m-as vedea linistit la casuta mea pe o insula in Grecia... dar realist, probabil, risc mai degraba sa ma vad la un spital sau azil...

Duminica, 20/12/2009 - 01:13 — Gabriela

Pensionarii Romaniei

Bag de seama ca tineretul din Romania este plin de pensionari. Cum adica in 15 ani ma vad retras la tara sau pe nu stiu ce insula? Daca e sa pun o medie a comentatorilor de 35 de ani, 35+15 inseamna 50 de ani. Oare inca nu ati aflat ca varsta de pensionare este peste 60 de ani? Adevarul este ca o sa muncim toata viata sa ne castigam traiul. Asa a fost si va fi mereu. Vreti casa aia la care aveti rate fara prea mult efort. Eh, nu se poate. Exemplul din articol este dus in extrem, dar fiecare se regaseste partial in el. Eu muncesc din anul 2 de facultate, am zile in care uit sa iau paine, am zile in care stau pana la 10 la munca pentru ca se mai intampla sa fie urgente, cateodata ma suna seful in weekend sa rezolv ceva probleme, am un copil care de la 4 luni a mers la cresa pentru ca atat e concediul de maternitate in Franta. Si nu ma vait, asta este societatea in care traim acum. Un neamt ar fi multumit ca are sansa sa fie pe un post care ii permite sa evolueze atat ca persoana cat si salariu. Vrem o viata mai buna in Romania, dar visam la retrageri pe insule de la 30 de ani!! Stiu ca articolul a vrut sa puna accent pe echilibrul intre viata de familie, viata personala si servici. Dar ma deranjeaza sa vad la tineret atata scarba legata de munca, de parca ar fi in campul muncii de peste 50 de ani si li s-au terminat bateriile.

Miercuri, 06/01/2010 - 01:46 — Capitanu

Gabriela

Tu ai putea avea 2 scuze:una ar fi că nu interpretezi prea corect ce citești, iar a doua că îți cauți scuze la faptul că ești o workaholică. Articolul se referea la viața răpită de muncă, nu la munca normală, de 8-10 ore pe zi. Retragerea la țară consideri tu că este un "dolce far niente"? Crede-mă că este cu mult mai mult de muncă la țară decât ai la oraș. Și încearcă să nu vorbești din Franța despre condițiile de muncă din România. Mai ales cu atâta vehemență încât ajungi să jignești pe oricine citește. Răspunde-mi la o întreabare: câte ore muncești pe zi în medie? Nu mă refer la zile când e un deadline sau ceva de genul. Mă refer la o zi normală de muncă.

Duminica, 10/01/2010 - 00:50 — Gabriela

Munca e la fel peste tot

Am muncit si in Ro si in strainatate. Munca e la fel pentru toata lumea, grijile aceleasi, si restul Europei are deadlineuri, are rate si copii de crescut. Si eu inainte sa muncesc afara credeam ca situatia in Romania e nasoala, vai ce napastuiti suntem noi in Romania, ca cei de afara o duc tare bine, dar nu e asa, si ei muncesc la fel de mult, se streseaza la fel de mult. Iar conditiile de munca nu sunt diferite de cele din Romania. Poate au ajuns unde sunt acum pentru ca nu s-au vaitat ca e prea mult de munca... Eu nu am comentat articolul, am raspuns doar la unele comentarii.

comunitate

Muncesti ca sa traiesti, ori traiesti ca sa muncesti?

Comentarii

Adauga un nou comentariu