Maldita are o gura mica dar apriga, ca sa nu zicem spurcata, si scoate din ea cuvinte potrivite aici.  De cand s-a insotit cu Nihasa, fac un cuplu soc in online. Ce crede ea despre aceasta insotire si ce ii serveste el pentru micul dejun, recunosc ca sunt invidioasa, cititi mai jos.

"Nihasa?! Un afemeiat," au exclamat invariabil toti, cand mi-au aflat intentiile expansioniste. Nu doar mamiferele, ci si Google insusi vorbea oripilat despre trecutul casanovian al Iepurasului. Mi-au luat pulsul, le-am dat proba de urina, m-au dus la exorcist, tot incercand sa ma deturneze de pe calea pierzaniei. Dar eu nu si nu! Sufletul iepurasului vrem, sa-l punem in formol, in borcanel, de-a dreapta Malditei!

Il vazusem prima data in anno Domini 2007, la o intalnire Politicieni vs. bloggeri. Eram in misiune. Inarmata pana-n dinti cu microfonul si camera dupa mine, pregateam mental articolul de dupa. Eram importanta, ocupata si inaccesibila. A rasarit de nicaieri, legitimand versul lui Freddie: "The moment that you stepped into the room, you took my breath awaaaaaay". I-am acordat pe loc, summa cum laude, titlul de "Cel mai frumos baiat din lume", mi-am redresat genunchii de plastilina si mi-am alungat un stol inopinat de fluturi stomacali. Am redevenit importanta, ocupata si inaccesibila.

Opt luni mai tarziu, my own personal CIA ma informeaza ca numitul Nihasa ma considera draguta. O masura se impunea a fi luata. Sub egida eCostin.com, am fabricat un morcovel virtual (http://www.ecostin.com/ai-tupeul-sa-te-intalnesti-cu-socrate-in-corpul-afroditei.html), pe care l-am lansat in blogosfera. Asa cum preconizasem, Iepurasul musca momeala. Si de mai bine de un an sta acolo unde-i sade mai bine: langa mine.

O vreme, am purtat armura tepoasa, ca doar nu era sa-mi marturisesc vulnerabilitatea. Si el era blindat. Ca o nuca. Il intorceam pe toate partile, doar-doar oi gasi o bresa in sistem. Dar pana el n-a vrut sa ma primeasca sub coaja, n-a fost chip.

E tot ce nu sunt eu. In tabloul nostru, el e culoarea pastel de fundal, pe care se traseaza rosul meu aproape coleric. Emana atata calm si liniste, incat o zi petrecuta langa el e la fel de relaxanta ca o saptamana in casa bunicilor. Iarta usor si nu poarta ranchiuna decat colantilor, pe care ii uraste din mitocondrii.

Ii e frica de magazine si traieste cu angoasa ca, intr-o buna zi, o sa-l tarasc la o sesiune de shopping. Vede in cumparaturi o actiune aproape ezoterica, despre care parca ar vrea sa afle mai multe, dar nici n-ar vrea sa riste. Cand ma enervez, imi zambeste cum stie el mai frumos, iar daca nu merge nici asa, canta si danseaza.

Ma tine in brate pana adorm, iar dimineata imi face clatite cu dulceata de capsuni. Este mandrul posesor al unei trotinete si, la cei 189 de cm ai sai, nu se teme sa o foloseasca. Adera cu entuziasm la cele mai stupide cauze (vezi Movember) si insista ca pe intaiul nascut sa-l botezam Baiazid. Sau Sapaliga. Apoi sa-l facem om de stiinta. Isi da silinta sa-mi explice chestii legate de fizica si, oricat m-as stradui sa mimez interesul, stie ca n-am priceput o iota.

Multe i-a fost dat sa indure iepurelui extraterestru, perfect simetric si dragut in ultimele 14 luni. Imi place sa-l privesc pe furis, cand sta la calculator, cand se uita in oglinda sau cand gateste. El crede ca sunt psihopata si ca o sa-l omor in somn. Si totusi, ceva, in afara de gravitatie, il tine cu mine. Oi fi cea mai buna? Pe dracu! Sunt cea mai rea!