Totul incepe cu lovitura in partile sensibile. Ale noastre si ale lor. Dar mai ales ale lor, ca ei sunt mereu subiectul. Miezul. ­­Ati observat cum fac barbatii cand ii lovim intre picioare? Ati observat precis, pentru ca noi asta facem. ­

Cu prima ocazie, ii lovim acolo. Neintentionat desigur, dar nu mai putin violent si dureros. Gasim mereu o ocazie sa ii aranjam in felul asta. Cand ii tinem in brate, in timpul sexului, la supermarket, la biserica, mereu se gaseste o ocazie. 

Nu exista barbat care sa reactioneze bine in situatia asta. Demnitatea lor este stearsa instant, facand loc unui tip de reactie cu mai multe fatete, dar in esenta acelasi: furia. Unii incearca fara success sa o disimuleze sub vreun fel de zambet chinuit, altii se descarca pur si simplu, urland, injurand si dand in orice apuca. La baza acestei furii sta de fapt frica, mai degraba decat durerea. Desi aceasta durere a fost descrisa ca ceva ce nu poate fi inteles de catre noi, femeile ( explicatie care va sta probabil in picioare pana cand un barbat va da pentru prima oara nastere unui copil), cred ca ea este depasita de frica barbatului de a nu fi, ce sa ne mai ascundem, castrat. Cred ca asta ii impiedica sa indure cu demintate durerea, fara sa le tresara decat o spranceana, asa cum vedem noi in filme.

Din pacate, filmele sunt la inaltimea reputatiei lor de mincinoase, si e ridicol sa pretinzi de la un barbat sa isi pastreze cumpatul cand ii tasezi cele mai pretioase obiecte, cand el nu e in stare sa suporte cu stoicism sa ii smulgi un fir de par (nu, nu de acolo de jos.)

Am auzit despre barbati care gasesc o placere secreta in a fi loviti in partile intime, din cauza dorintei de a fi dominati. Lasand la o parte ca lipsa vadita de informatii pe care internetul le-ar putea oferi poate fi un rezultat al binecunoscutei conspiratii masculine a tacerii, eu una nu cred. Nu cred domnule. Pentru ca am lovit multi. Da, e sunt o persoana de care trebuie sa va feriti, pentru ca, accidental, lovesc oamenii in cele mai sensibile locuri. Daca un barbat va avea in mod exceptional o operatie deschisa, evident mai sensibila decat testiculele, acolo il voi lovi. Nu ca as vrea. Dar asa mi se intampla.

Asa ca am suficienta experienta sa va spun ca asa ceva nu exista. Ori nu exista, ori barbatii au un talent nemaivazut de a disimula aceasta placere, simuland in schimb la perfectiune groaza. Iar cum noi stim foarte bine ca barbatii care sunt mari actori, devin mari actori ( si exista un motiv pentru care sunt atat de putini), nu avem cum sa credem asa ceva. Ca privirea aceea haituita e simulata. Ca vorbele negandite ce ies din gura in acele momente sunt ale cuiva care este constient si se teme de consecinte. Nu credem.

Credem in schimb ca si ei stiu unde ne doare. Si se razbuna pentru accidentarile deloc voite pe care le provocam micilor lor organe atarnatoare, de a caror pozitionare incomoda, in treacat fie spus, nu suntem noi vinovate.

Cum spuneam, ei stiu. De aceea coatele lor se proptesc frecvent in sanii nostri. De aceea daca ne arunca in pat, ne trantesc cu pieptul de marginea acestuia. Din greseala, desigur. Nu stiu cum insa, din greseala asa, subconstientul gaseste mereu punctul sensibil al sexului opus. Spun asta fiindca prietenul meu ma pocneste, (da, fara sa vrea, desigur), ma pocneste mereu, spuneam, in nasul meu operat de doua ori.