Oh, cum te-ai schimbat...
Cam asta ajung amantii sa isi spuna dupa maximum doi ani de convietuire in armonie. Sigur, schimbarea nu se petrece pe data, ci se insinueaza ca un sarpe rece in sanul cuplului prea ocupat cu alte treburi ca sa se prinda.
Si la un moment dat, tadaaaa. Faptul ca lucrurile se petrec diferit ii devine evident unuia dintre ei, si anume femeia. Pentru ca barbatii iau lucrurile asa cum sunt si nu stau sa suspine in batista pentru ce a fost o data. Ei sunt mai practici, si nu stau sa se incurce cu lamentari. Ori se adapteaza, si atunci despre ce sa mai discute si de ce? Mai bine beau o bere. Sau, in cazuri mai rare, se despart si gata. Imi place foarte tare cum fac ei, mi-as dori sa fiu capabila de asa un sange rece.
Dar femeia, cand descopera asta, incepe in casa o razmerita care nu duce nicaieri. Sau ma rog, poate duce direct la pierzanie. Dar oricum la nimic bun. Nu stiu de ce crede lumea ca o relatie poate ramane la fel, ca in primele zile de amor fierbinte si lugu-lugu. Suntem oameni mari si am vazut atatea. Nicio relatie nu ramane la fel. Absolut toate se schimba.
Si relatiile se schimba in primul rand pentru ca noi ne schimbam. Si femeile care se plang de schimbarile astea se schimba in acelasi timp cu barbatii pe care ii balacaresc si ii acuza. Doar ca ele nu se prind de chestia asta. Lor li se pare ca sunt la fel de dragute si iubitoare, se aranjeaza la fel de mult si deloc cicalitoare. Ca la inceput. Dar nu.
Ambele sexe implicate intr-o relatie aluneca pe panta obisnuintei si a relaxarii. Acum, ca te-am cucerit si ma placi si avem o gramada de lucruri pe care le facem impreuna, nu te mai astepta sa sar tontoroiu cand te vad. Asta se intampla la primele dateuri, acum suntem un cuplu solid. Stiu acum mai totul despre tine. Exact cat stai la baie si cum mormai dimineata. Te-am vazut bolnav inchipuit, rapus de o raceala. Si stiu ca ai obiceiul sa-ti mirosi hainele.
Sigur ca nu mai am fata de tine incantarea aia plina de mister. Cum nici tu nu poti trece cu vederea faptul ca acum ai o certitudine: da, am mustata destul de deasa si destul de zdravana si mi-o epilez. Stii ca mai am obiceiul sa las cateodata chiuveta plina cu vase si nu zbarnai sa o spal imediat, ca atunci cand voiam sa te impresionez. Si dormim impreuna cand sunt racita si sforai usor dar totusi suficient de nesexy.
Sigur ca ne-am schimbat, fiecare. Dupa ce am aflat pe pielea noastra atatea informatii si ne-am convins ca ne iubim si asta ne-a facut sa ne relaxam. Sa nu ne mai dam peste cap. Dar asta nu inseamna ca nu ne placem. Ci ca am trecut peste o suma intreaga de praguri si am reusit sa ramanem impreuna. Si sa vezi ce o sa ne mai schimbam.
O relatie este facuta din (cazul fericit) doi oameni. Oamenii sunt vii si au diverse stari si intamplari si asta ii face complet neliniari. Daca un om nu are cum sa fie la fel mereu, atunci de ce se asteapta cineva sa nu se schimbe o relatie. Adica imbinarea a doi oameni care nu pot ramane mereu la fel nici cand sunt singuri.
Da, relatiile se schimba. Da, intotdeauna se schimba. Da, marea smecherie este sa ne placa si sa stim sa cooperam cu noua formula la care s-a ajuns. Si sa ne sadim adanc in cap ideea ca o sa mai fie si alte schimbari, daca ramanem impreuna. Cat despre jelirea formulei de inceput, hai s-o lasam balta. Asta este pentru actritele de cinema si emo.






Comentarii
foarte misto
e drept
Adauga un nou comentariu