Este minunat ca noi, oamenii, incercam sa ne depasim conditia si sa instituim niste reguli speciale, care sa ne indeparteze de apucaturile noastre animale. Dar, in acelasi timp, e putin curios sa ne dezicem de sentimentele noastre de mamifer 100%. Cu nazuinte si pofte adecvate conditiei lui de nascator de pui vii, mari si sanatosi.

Una dintre practicile cele mai dureroase pe care ni le pretinde apartenenta la umanitate este practicarea monogamiei. O norma sociala imperios promovata in mod ipocrit de catre absolut toata lumea, din tata-n fiica. Daca ne luam dupa ce zice popa si nu dupa ce face popa, monogamia pare singurul drum de urmat. Dar prin cearceafurile lumii, ce mai nazdravanii se mai intampla. Cine-a inventat procedura asta sinuoasa nu stiu. Dar oricum, sper ca macar regreta acum amarnic.

Sa fii monogam este o meserie complicata, care iti rapeste tot timpul. Daca la asta mai adaugi si ca locuiesti in Romania, s-a zis cu orele tale in care nu dormi. Ca sa te abtii, trebuie sa fii unul dintre exemplarele puternice ale speciei, care doreste sa ajunga presedinte, primar sau cam asa ceva. Altfel, nimeni nu mai vede miza.

Si sincera sa fiu, nu cred ca monogamia este o pacoste doar pentru barbati. Ei sunt doar mai slabi de constitutie si lasa natura sa ia fraiele, neglijand astfel, fara sa vrea, cultura. Barbatii sunt mai sinceri cu sentimentele si de fapt cu erectiile lor. Jos palaria pentru asta, nu prea vad de ce sa-i condamnam.

Pentru ca eu cred ca si femeilor le este greu sa fie monogame, si am auzit multe asemenea soapte venite din partea unor cucoane foarte respectabile. Care se plang ca sunt obligate sa se lupte cu mintea si corpul lor, pentru a fi sigure ca o sa fie in continuare salutate de vecinii de cartier, cand merg la supermarket. Constrangeri sociale, nimic mai mult. Nu este nici macar in natura femeii sa fie monogama. Si ea este tot un mamifer, chiar daca unul mai aratos.

Si totusi, am facut pasi rapizi in ultima vreme in directia acceptarii publice a faptului ca avem pofte trupesti. Ca ne plac mereu alte mamifere, pe care cu destul sarg le-am aduce la noi in viziuna. Odata inghesuite aici, le-am propune cu ochisorii stralucind de emotie sa faca un nou cuib cu noi. E drept, pe termen limitat, dar nu putem spune asta. Ne-am justifica rapid ca vechiul cuib nu mai merge, desi am incercat imens sa-l reparam. Asiguram apoi noul mamifer ca el este the one.

Facem asta si ne mintim si pe noi insine, ca sa putem fi convingatori, pentru ca niciun mamifer om nu primeste bine vestea ca serviciile lui amoroase sau materno-paterne sunt dorite doar pentru un sezon. Chiar, cat credeti ca tine un sezon la oameni? Unii zic ca doi ani. Tind sa dau dreptate acestui gand. Cam asa arata realitatea inconjuratoare. Apoi iti sticlesc ochii din nou. Iar convingi pe cineva sa se prezinte in vizuina ta.

Cam asta cu monogamia. Si hai sa ne incordam toti inca o data, ca sa ramanem cat de cat monogami si partenerul sa nu vada la ce ne gandim de fapt. La un mamifer nou, unul sanatos si entuziast. Ca din asta, pe care il avem langa noi, am cam supt toata energia.